Valer Hancas, Kaufland: Am redus termenul de plata la 3 zile pentru micii producatori locali, in 2020

Valer Hancas, Kaufland: Am redus termenul de plata la 3 zile pentru micii producatori locali, in 2020

 

Un an special, ciudat chiar, cum a fost 2020, presupune masuri deosebite, adaptate contextului de piata. In cazul Kaufland Romania, unul din principalii retaileri de pe piata locala, conducerea a luat decizia de a reduce termenul de plata pentru producatorii mici si mijlocii de la sapte la trei zile, o masura de sprijin binevenita in contextul pandemiei, chiar daca la prima vedere pare aproape imposibil de efectuat din punct de vedere birocratic.

“In conditiile usor ciudate ale anului trecut, in care criza sanitara si-a spus cuvantul in toate sectoarele economiei, dandu-ne seama ca unii dintre producatorii nostri mici si mijlocii din Romania ar putea sa intampine greutati vizavi de importul unor materiale, cum ar fi cele de ambalare, acolo unde intr-o perioada de criza “cash is king”, asa cum se spune, cine are banul primeste marfa, am hotarat ca pentru produsele furnizate de producatorii mici si mijlocii locali sa schimbam termenul de plata de la sapte zile la trei zile calendaristice, ceea ce din punct de vedere birocratic este aproape imposibil de efectuat. Acesta este un moment in care partenerul iti aduce cumva o recunostinta si te sustine, pentru ca sustinerea este automat reciproca” a declarat pentru FoodBiz Valer Hancas, Manager Corporate Affairs si Comunicare, Kaufland Romania.

Citeste si Revolta fermierului Stefan Musca: S-a pus 10 bani la cereale si noi platim 2.000 lei pe azotat. Legumele nu le ia nimeni, iar laptele are pretul de acum 15 ani

Concret, trebuie mentionat sprijinul acordat de retailer pentru procurarea ambalajelor de care producatorii aveau nevoie aduse din import.

Daca, din partea partenerilor si a producatorilor, Kaufland este foarte bine recomandat pentru termenele de plata, cand vine vorba de clienti, acestia apreciaza prospetimea, in primul rand.

Valer Hancas precizeaza ca nu doar retailerii au facut eforturi deosebite in conditiile dificile ale anului 2020, ci intreaga industrie alimentara.

“Vreau sa aduc multumiri publice tuturor celor care reprezinta industria alimentara din Romania, sa stiti ca in afara de eforturile facute de noi, retailerii, in decursul anului 2020, industria alimentara, la randul ei, si-a facut treaba pentru cumparatorul final. Cunosc foarte multe firme care si-au modificat programul, astfel incat au functionat 24 de ore din 24 cu aceleasi tipuri de resurse ca sa asigure totusi un flux unitar, incat obisnuinta de cumparare a consumatorului sa revina la normal in cel mai scurt termen”, a declarat Valer Hancas.

Kaufland este una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine in opt tari si 132.000 de angajati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *