Laptaria cu Caimac, brand de lactate detinut de Agroserv Mariuta, are planuri mari pentru anul 2021, dupa un an 2020 greu, care i-a dat oarecum peste cap unele proiecte. In februarie, cand ingrijorarea legata de COVID-19 devenea tot mai mare, managerii producatorului de lactate din Dragoesti, judetul Ialomita, se aflau la Londra pentru negocierea unui contract pentru piata engleza. A fost pus pe hold pana la urma, dat fiind contextul dificil, dar aceasta nu inseamna ca planurile de penetrare a pietelor externe nu continua. De altfel, acesta este si unul din obiectivele importante stabilite pentru 2021, anul in care va fi finalizata o investitie de circa 3 milioane de euro, in urma careia se vor mari semnificativ capacitatile de productie si depozitare, dar si numarul de produse livrate pe piata.
“2020 a fost un an greu in contextul pandemiei de COVID-19 si dorim ca 2021 sa fie un pic mai linistit, nu foarte linistit, insa, pentru ca suntem pregatiti si incepem chiar acum o noua investitie. Este vorba de trei milioane de euro pe care ii investim intr-un depozit de marfa si spatii de productie. Anul viitor, vom intra pe categorii noi si vom mari foarte mult capacitea de productie a branzeturilor. Ne dorim foarte tare ca in 2021 sa iesim mai serios la export, acum suntem prezenti indirect in Spania si Italia si cu vanzari directe in Germania si Luxemburg, si sa intram pe pietele din Germania, Austria si Elvetia si daca este posibil ce pregateam la inceput de 2020 – Londra”, a declarat pentru FoodBiz Adrian Cocan, general manager al Laptariei cu Caimac.
Laptaria cu Caimac detine singura fabrica de productie open space din Romania, unde in general se practica o fragmentare a fiecarui spatiu de lucru. In prezent, suprafata de productie este de 630 mp, iar in urma investitiei aceasta se va mari cu inca 240 mp, la care se vor adauga 350 mp de depozit si 150 mp spatii de maturare.
“Sper ca in vara viitoare, in perioada iulie-august sa putem face testele, iar dupa o luna-doua sa ajungem la productia definitiva. Speranta este ca in septembrie sa intram pe raft cu produse noi, categorii noi – unt, de exemplu”, ne-a declarat Cocan.
Citeste si Fermierii cu mai putin de 5 ha au un venit mult mai mic decat romanii trimisi in somaj
Trebuie mentionat si faptul ca pentru urmatorii ani sunt avute in vedere si alte doua investitii: construirea unei statii de biogaz, precum si un sistem de recuperare si de refolosire a sticlei.
Daca acum oferta Laptariei cu Caimac include 14 produse, anul viitor numarul va fi dublu. Cel mai mult se vinde laptele si iaurtul natural, dar si laptele cu ciocolata. Vorbim, insa, si de premiere si nu doar la nivel local.
“Cred ca noi avem singura smantana cu adevarat proaspata – smantana lichida din toata Europa, produsa la o scara cat de cat industriala“, a mai afirmat Cocan.
Ritm de crestere sustinut
Fabrica are in prezent o capacitate de procesare de circa 72 de tone de lapte pe zi, din care se exploateaza undeva la o treime, totusi mai mult decat dublu fata de perioada similara din 2019. Si daca multa lume se plange ca pandemia a prabusit vanzarile, la producatorul ialomitean lucrurile stau chiar bine.
“Vanzarile merg bine, pandemia ne-a mai redus un pic ritmul de crestere, planul nostru era pentru un avans de circa 270%, in acest an, si va fi in jur de 225-230%, probabil“, ne-a declarat Cocan.
https://www.youtube.com/watch?v=eZDibVuMtQI&feature=emb_logo
Brandul Laptaria cu Caimac apartine companiei Agroserv Mariuta, fondata de Nicusor Serban in 1994, care exploateaza aproximativ 3.000 ha de teren agricol si detine o ferma cu 850 de vaci de lapte, cu o productie de 35 tone pe zi.
Fabrica este construita chiar langa ferma, astfel incat laptele ajunge imediat pe linia de productie, neatins de om sau de aer, din ratiuni de igiena. Intregul proces (muls si imbuteliat) dureaza doar 24 de ore. Pasteurizarea laptelui are loc la o temperatura scazuta si in interval de doar cateva secunde, pentru a se pastra gustul adevarat al laptelui de la vaca si toate substantele nutritive naturale.
Citeste si 2020, anul cu cea mai mica productie medie de cand se organizeaza Ziua Porumbului la Orezu!
Investitia in fabrica de lapte a inceput in 2014, iar primele produse pe piata au fost livrate in 2019 in retelele de supermarketuri. In prezent, unitatea proceseaza undeva la 65% din productia de lapte realizata in ferma, urmand ca intr-o perioada de circa un an sa se ajunga la un procent de 100%.
Toate produsele sunt 100% integrale, romanesti si naturale. Oferta include printre altele laptele de la vaca, iaurtul natural, ciocolata-n lapte, casul zvantat, sana, laptele batut, smantana dolofana si miez de branza.
Sursa: FoodBiz.ro