Peste 14.000 de cereri au fost depuse la APIA pentru subventia de 2.000 euro alocata pentru productia de legume in spatii protejate. Un interes scazut dupa cate se pare din partea legumicultorilor, determinat cel mai probabil de politica incoerenta a autoritatilor fata de acest sector.
“Un efort deosebit, un risc foarte mare.Speram ca luna octombrie și mai ales noiembrie sa fie în sprijin. Efort foarte mare pentru o suma mica. Valoarea trebuie dublata pentru viitor, Plafonul de 20 000 euro pe ultimii trei ani mărit la 25 000“, sustine Aurel Tanase, presedinte OIPA Legume – Fructe.
Olt- 4.500 cereri, Galati- 3.153 cereri, Dolj – 1.475 si Giurgiu- 1.012 sunt judetele care au cei mai multi fermieri inscrisi pentru obtinerea subventiei de 2.000 euro, potrivit datelor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA). In data de 20 iulie 2021, s-a incheiat perioada de depunere a cererilor de inscriere in Programul pentru sustinerea productiei de legume in spatii protejate, fiind depuse un numar de 14.239 cereri pentru o suprafata solicitata de 1532,28 hectare.
Conform legislatiei in vigoare, dupa etapa de primire a cererilor, in vederea stabilirii eligibilitatii acestora, APIA realizeaza controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.
Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, dupa depunerea notificarii cu 10 zile calendaristice inainte de inceperea valorificarii productiei, APIA efectueaza verificari pe teren privind existenta suprafetelor si a culturilor declarate, iar reprezentantii Directiilor Agricole Judetene realizeaza evaluarea productiei de legume inainte de recoltare.
Citeste si Fructe si legume romanesti de la Profi sub marca “Proaspete de la noi”
Valorificarea productiei se va efectua in perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atesta valorificarea productiei si registrul de evidenta a tratamentelor vizat de catre autoritatea fitosanitara vor fi depuse pâna la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.
In urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc in sistemul informatic al APIA si in functie de datele operate si verificate in aplicatia informatica, sistemul calculeaza automat pentru fiecare beneficiar:
- suma la care are dreptul solicitantul având in vedere ajutoarele de minimis incasate;
- suma cuvenita, cu respectarea principalelor conditiilor prevazute de legislatia in vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.
Valoarea maxima in euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis /cultura /1.000 mp /beneficiar este de 2.000 euro si se acorda in lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de catre Banca Centrala Europeana, la data de 30 septembrie 2020, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.
Mai multe informatii referitoare la criteriile de eligibilitate, termene si conditii se regasesc in Hotararea de Guvern nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de sustinere a productiei de legume in spatii protejate pentru anul 2021.
Situatia solicitarilor pe judete
One thought on “Aurel Tanase, OIPA Legume – Fructe, despre subventia de 2.000 euro la legumele produse in spatii protejate: “Efort foarte mare pentru o suma mica””