Presedintele Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” (ASAS), Valeriu Tabara, sustine ca trebuie sa reluam cercetarile si sa cream rasele care sa raspunda cerintelor interne de consum de carne de porc, astfel incat Romania sa nu mai depinda de importuri de purcei si material biologic din afara tarii.
„In 2022, Romania a crescut circa 700 000 de porci, asta inseamna de 17 ori mai putin decat inainte de 1989. Noi importam aproape 80% din necesarul de carne de porc, dar din cei 20% de pe plan intern, 20-30% sunt purcei pe care noi ii importam pentru ingrasat, deci nici 20% nu producem in Romania ” a declarat Valeriu Tabara pentru FoodBiz.
Presedintele ASAS spune ca nu s-a intreprins aproape nimic pentru contracararea pestei porcine, astfel fiind in continuare sub un risc major si cu probleme mari legate de sectorul cresterii porcului in Romania, la care se adauga multe tipuri de abordari gresite, cum ar fi neglijarea mult timp a gospodariilor populatiei, sau chiar impiedicarea acestora de a produce.
Ar fi trebuit sa fie lasata sa functioneze stabilind reguli ca sa nu existe elemente de risc, dar nu s-a intamplat, iar acum ne bazam pe efective care sunt crescute doar in anumite ferme.
„Sunt cateva sute de focare (aproximativ 370) dar se mentin asa, sunt enorm de multe pentru teritoriul Romaniei, efectiv masurile care s-au luat au blocat si au favorizat acele importuri despre care discutam, care au o valoare de 1 miliard de euro. Noi producem porumb, producem furaje, de ce trebuie sa importam carne de porc? Exportam porumb si importam carne de porc, o mare anomalie” a punctat Presedintele ASAS.
O alta problema subliniata de Valeriu Tabara este ca aceasta carne de import nu este niciodata la nivelul la care trebuie sa fie din punct de vedere calitativ pentru ca se importa foarte multa carne de porc congelata. Termenele de garantie ale carnii sufera modificari prin trecerea in carmangerii si transformarea in produse de carmangerie, si foarte probabil alte modificari in supermarketuri.
„Ar trebui sa fim preocupati sa relansam productia de carne si in special cresterea porcului, prin politici interne, iata ca toate masurile luate din 2017 pana in prezent nu ne-au scos de sub riscuri, mai mult s-a redus drastic efectivul de porci.
Noi trebuie sa rezolvam problema reproductiei, trebuie sa reluam cercetarile si sa cream rasele care sa raspunda cerintelor interne, sa nu depindem de importuri de purcei si material biologic din afara tarii” a subliniat vehement Presedintele Academiei de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”.