Pro Agro vrea să participe la discuțiile legate de ieftinirea alimentelor

Pro Agro vrea să participe la discuțiile legate de ieftinirea alimentelor

 

Intentia noului Guvern condus de Marcel Ciolacu de a plafona adaosul comercial la alimente a starnit ingrijorarea reprezentantilor Federatiei Pro Agro. Acestia ii cer premierului sa participe la discutiile referitoare la preturile alimentelor de baza, in conditiile in care marea lor temere este ca o eventuala scadere a preturilor la alimente va fi suportata de catre producatori.

“Federatia Nationala Pro Agro isi manifesta ingrijorarea in contextul discutiilor viitoare intre Guvern si reprezentantii retailului cu privire la preturile practicate de acestia la alimentele de baza. Consideram ca la aceste discutii trebuie sa participe in mod obligatoriu si reprezentantii organizatiilor reprezentative din Agricultura, Industria Alimentara si Servicii Conexe. De asemenea, consideram ca o asemenea discutie trebuie tratata cu maxima importanta si maturitate, intrucat este una foarte sensibila existand incercari similare de reducere a preturilor iar acestea au dus la impovarari ale producatorilor din Romania desi tocmai acestia ar fi trebuit sa fie protejati”, se arata intr-o scrisoare deschisa semnata de Ionel Arion, presedintele Pro Agro, si trimisa premierului Marcel Ciolacu.

Membrii federatiei sustin ca din componenta pretului de vanzare la raft a produselor agro alimentare, costul de achizitie de la producator este de cele mai multe ori sub costul de productie al produselor, acesta vanzand in pierdere ca urmare a pozitiei dominante a retailului, care reprezinta 85% din comertul modern.

“In aceste conditii, avand in vedere experiente similare precum reducerea pretului la lapte, ne manifestam ingrijorarea ca o eventuala scadere a preturilor la toate alimentele va fi suportata tot de catre producatori si implicit de catre bugetul de stat, afectate fiind fermele comerciale care sunt contributori la buget. Mentionam ca este specific actului de comert dezechilibrat in favoarea retailului, ca orice reducere sau plafonare a adaosului comercial sa fie in fapt trecuta in sarcina producatorului, ori acesta vinde deja in pierdere. Pentru aceste motive insistam ca la masa acestor discutii sa participe si reprezentantii producatorilor si industriei alimentare, riscul ca reducerile sa fie suportate de acestia din urma este unul neacceptabil”, se mai arata in comunicat.

Premierul s-a intalnit cu reprezentantii retailerilor, marti. discutiile fiind axate pe stabilirea unui mecanism functional agreat intre Guvern si mediul privat pentru reducerea pretului la produse alimentare de baza, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Reprezentantii Asociatiei marilor retele comerciale din Romania din domeniul alimentar au apreciat deschiderea la dialog si si-au exprimat acordul de principiu cu stabilirea unui asemenea mecanism.

Conform comunicatului, dialogul cu reprezentantii Asociatiei marilor retele comerciale din sectorul alimentar va continua pentru stabilirea in comun a masurilor convenite pentru reducerea inflatiei si cresterea puterii de cumparare, precum si a modului de aplicare, urmand ca pana joi dimineata sa fie agreate detalii concrete.

La consultarile de la Palatul Victoria au participat, alaturi de prim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacsu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, reprezentanti ai Consiliului Concurentei, ANAF, ANSVSA si ANPC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *