Peste 15.000 cereri de inscriere in Programul de sprijin pentru tomate, aproape dublu fata de 2017

Peste 15.000 cereri de inscriere in Programul de sprijin pentru tomate, aproape dublu fata de 2017

 

tomateAflat in al treilea an de implementare, Programul de sprijin pentru tomate, cultivate in sere sau solarii prezinta un interes din ce in ce mai crescut pentru producatorii agricoli. Astfel, pana la data de 1 aprilie 2019, s-au aratat interesati sa se inscrie in Program 18.500 de fermieri. Pentru Ciclul I s-au primit deja 15.337 de cereri de inscriere in program, numarul acestora fiind in crestere fata de anul 2017, cand au beneficiat de acest sprijin peste 8.000 fermieri si fata de 2018, cand numarul total al beneficiarilor a fost de 15.712 pentru ambele cicluri de productie.

Pentru ciclul II al anului 2019 se pot depune cereri de inscriere pana pe 15 septembrie a.c. pentru perioada de valorificare noiembrie-20 decembrie. Producatorii agricoli din Romania sunt sustinuti, printr-un program guvernamental, incepand cu anul 2017, sa cultive tomate in spatii protejate (sere, solarii), astfel incat sa asigure necesarul de consum intern din productia autohtona.

Pentru a fi eligibili acordarii acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

Citeste si Cum puteti sa va asigurati culturile agricole! AFIR a lansat sM 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, animalelor si plantelor”

• sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de minimum 1.000 mp, marcata la loc vizibil, cu o placa indicator inscriptionata „Program sustinere tomate, 2019” si sa mentioneze numarul cererii depuse pentru obtinerea finantarii;
• sa obtina o productie de minimum 2 kg de tomate/mp si sa faca dovada productiei realizate prin documente justificative privind comercializarea productiei;
• sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu tomate in spatiile protejate in anul de cerere;
• sa valorifice productia in perioadele ianuarie-mai inclusiv, si/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Scopul Programului de sprijin pentru tomate cultivate in sere sau solarii este realizarea unei productii cantitative si calitative pentru a eficientiza exploatatia prin capitalizare, in vederea dezvoltarii unui management eficient al acesteia.

Citeste si EXCLUSIV: STUDIU DE PIATA “LEGUME DE SERA SI SOLARII”

In acelasi timp, programul raspunde dorintei consumatorului de a avea acces la produse proaspete in perioada rece a anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *