AFIR: Finantare nerambursabila 100% pentru tinerii fermieri, fermele mici si cooperare in sectorul agricol si pomicol

AFIR: Finantare nerambursabila 100% pentru tinerii fermieri, fermele mici si cooperare in sectorul agricol si pomicol

 

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat pe pagina oficiala www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM  6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) si pentru cooperare orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectoarele agricol si pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).

In ceea ce priveste tinerii fermieri, principalul element de noutate il reprezinta majorarea sprijinului financiar pe care il pot obtine incepand cu sesiunea din acest an. Astfel, finantarea pentru cei care se instaleaza prima data ca tineri fermieri este 100% nerambursabila, se acorda pentru o perioada de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatatiile pomicole – fata de cinci ani cat era anterior)si poate fi in valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro in functie de dimensiunea exploatatiei – exprimata in SO (standard output), care se poate calcula si prin noua aplicatie pusa la dispozitia publicului pe pagina de internet a AFIR  http://so.afir.info/. Totodata, daca in Planul de afaceri sunt integrate operatiuni de conditionare – procesare sau agricultura ecologica acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, se pot obtine fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil si este de maxim 15.000 de euro. Conditiile de finantare sunt similare cu cele din anii trecuti.

Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc sa acceseze submasura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro in sesiunile anterioare sieste 100% nerambursabil. Costurile de functionare a cooperarii nu vor depasi 10% din valoarea maxima a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie sa fie justificat si corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate si cu valoarea adaugata generata de acesta dupa implementare.

Sesiunea de primire a proiectelor pentru submasurile 6.1, 6.3 si 16.4/ 16/4a va incepe in data de 27 august 2021, ora 9.00. Toti cei interesati sa acceseze fonduri europene prin submasurile mentionate anterior au la dispozitie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului si anexele aferente acestuia, la sectiunea „Investitii PNDR”, in vederea intocmirii documentatiei pentru depunerea cererilor de finantare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agentiei, la momentul lansarii sesiunii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *