Pe vremuri producea masini agricole, astazi vorbim de roboti si drone, senzori sau echipamente de ultima generatie, conform solicitarilor venite din partea pietei. O transformare incredibila a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Masini si Instalatii Destinate Agriculturii si Industriei Alimentare – INMA Bucuresti, cu o traditie de aproape 100 de ani, la care putini s-ar fi asteptat. Poate tocmai de aceea si satisfactiile sunt cu mult mai mari si nu de putine ori. Si aceasta pentru ca specialistii de la institut reusesc sa acopere un segment de piata neinteresant, de altfel, pentru marile companii din piata, dar cu un potential important – micii fermieri, care au nevoi specifice si necesita o atentie speciala. Asa au aparut numeroase echipamente noi, ca urmare a ceritelor din piata, fara a renunta la adaptarea tehnologiilor si echipamentelor pentru domeniile consacrate ale INMA: masini de prelucrat solul, semanat, plantat, recoltat, etc., in acord cu schimbarile climatice actuale si cerintele de mediu tot mai stricte.
“Sunt cerinte de nisa, in principal, venite din partea micilor fermieri, care nu gasesc pe piata echipamentele de care au nevoie, fiind echipamente destinate prelucrarii unor suprafete sau productivitati mici, nrfiind in grupul tinta al producatorilor mari / consacrati. Astfel s-au dezvoltat echipamente adaptate noilor cerinte ale fermierilor: echipamente pentru recoltat lavanda / alte plante medicinale; pentru extragerea uleiului esential din lavanda / plante care contin uleiuri esentiale; echipamente pentru separarea impuritatilor (cuscutei) din semintele de leguminoase perene – trifoi, lucerna etc. (care au avut un foarte mare succes) si mai noi echipamente pentru recoltarea si prelucrarea canepei”, a declarat pentru FoodBiz – Valentin Nicolae VLADUT, Director General al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Masini si Instalatii destinate Agriculturii si Industriei Alimentare.
Citeste si Tractoarele anului 2021
Desi este la inceput de drum, de un succes deosebit se bucura si tractorul electric de 20,4 CP (15 kW) la turatie nominala, primit cu interes de catre micii fermieri, in contextul tendintelor actuale de reducere a poluarii asupra mediului si solului.
Specialistii de la institut pregatesc si alte noutati care vor fi lansate cat de curand. Acum, de exemplu, se lucreaza la o platforma robotizata, electrica pentru sere si solarii, care sa usureze munca legumicultorilor, dar si la un echipament electric de stropit care sa fie utilizat in vii si livezi. Si sunt doar cateva din planurile de viitor ale INMA Bucuresti.
Citeste si Dispare programul Tomata, ce vine in schimb?!
“Marea majoritate a fermierilor sunt constienti ca numai implementand solutii de ultima ora – roboti sau sisteme inteligente si managementul in ferma pot sa fie competitivi cu fermierii din UE. Daca urmarim in anuarul statistic, observam ca s-au redus treptat decalajele de productivitate fata de statele din Vestul Europei”, a mai spus directorul INMA.
Un manager optimist, care priveste cu incredere in viitor si, mai ales, este convins ca specialistii de la INMA Bucuresti pot face cu adevarat performanta.
Sursa: FoodBiz