Productia de porumb din Romania scade sub 4 to/ha

Productia de porumb din Romania scade sub 4 to/ha

 

Estimari in scadere privind productia de porumb in Europa, inclusiv in Romania, in acest an, din cauza secetei.

Astfel, pentru tara noastra, este prognozata o producţie de porumb de pana la 3,83 tone/hectar, de la 4,08 t/ha in luna iulie, ceea ce inseamna cu 18% mai putin fata de anul trecut, potrivit prognozelor reactualizate ale Sistemului MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE.

Sa nu uitam, Romania se bate in mod normal cu Franţa pentru titlul de cel mai mare producator de porumb din UE.

Spre comparatie, in cazul Ungariei estimarile de producţie au fost revizuite pana la 6,46 tone/hectar, de la 6,77 t/ha in luna iulie, cu 21% mai puţin decat in 2023.

In Romania, temperaturile au fost, in medie, cu 2,0 – 3,5 grade Celsius peste valorile normale in majoritatea zonelor ţarii. Mai mult, perioada 1 iulie – 17 august 2024 a fost cea mai calduroasa din istorie, conform datelor MARS.

In ultimul sau raport lunar, publicat luni seara, MARS estimeaza ca in acest an producţia medie la porumb in blocul comunitar va fi de 7,03 tone la hectar (t/ha), de la 7,24 t/ha cat estima in luna iulie, adica cu 6% sub nivelul de anul trecut.

“Culturile de vara au fost afectate in mod deosebit in regiunile in care condiţiile secetoase au coincis cu aprovizionarea limitata cu apa, aşa cum este frecvent cazul in Ungaria, Romania, Bulgaria şi Grecia”, a informat MARS.

Productii mai mici si la grau

MARS si-a redus estimarile privind producţia de cereale realizata nu doar de catre Romania, ci si la nivelul intregului bloc comunitar, pe fondul secetei care afecteaza culturile din sud-estul Europei. Probleme sunt nu doar la porumb, ci si la grau.

De asemenea, MARS şi-a redus şi estimarile privind producţia de grau moale a UE, cea mai raspandita cultura de cereale din blocul comunitar, pana la 5,68 tone/hectar, de la 5,87 t/ha cat estima luna trecuta, cu 2% mai puţin decat in 2023.

La orz, producţia medie este estimata la 5,01 tone/hectar, de la 5,09 t/ha estimata luna trecuta, in crestere cu 8% fata de producţia de anul trecut.

“Performanţele slabe ale cerealelor de iarna (in special la grau moale şi orz de iarna) se datoreaza in principal excesului de umezeala care a afectat mari parţi din vestul şi nordul Europei”, arata MARS.

Mai trebuie mentionat si faptul ca ploile frecvente au afectat recoltatul in nordul Franţei, ţarile Benelux şi nord-vestul Germaniei, unde culturile de iarna au fost deja influenţate de umezeala o mare parte a acestui sezon.

Cat priveste oleaginoasele, MARS şi-a redus estimarile privind producţia de rapiţa din acest an pana la 3,07 tone/hectar, de la 3,10 t/ha, prognoza de luna trecuta, cu 3% sub producţia din 2023. La sfecla de zahar, MARS şi-a mentinut estimarile la 73,4 tone/hectar, in linie cu media multianuala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *