PRO AGRO vrea curent subventionat pentru irigatii

PRO AGRO vrea curent subventionat pentru irigatii

 

seceta
Federatia Nationala PRO AGRO a cerut Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa instituie un ajutor de stat privind umplerea canalelor principale de irigatii, prin elaborarea unui act normativ, care sa se subventioneze integral costurile generate de consumul cu energia electrica pentru irigatii pentru anul 2015.

Solicitarea vine in contextul in care seceta pedologica instalata in aproape toate regiunile tarii afecteaza intr-o mare masura infiintarea culturilor din toamna acestui an, vremea in ultima perioada fiind caniculara, mai ales in zonele de nord-est si sud-est a României, cu o medie a temperaturilor maxime ce a atins si 42 de grade, se arata intr-un comunicat al Federatiei.

“Aceasta situatie, a condus la reducerea rezervei de apa din sol sub punctul de ofilire ce poate duce mai departe la reducerea substantiala a productiilor pentru culturile infiintate in primavara acestui an. In egala masura fermierii se vor vedea in imposibilitatea infiintarii culturilor de toamna, precum rapita, orzul si chiar grâul, care au nevoie atât de un sol bine pregatit, pentru a putea fi semanate, cât si de cantitatea de apa necesara pentru a putea rasari si a intra in iarna in conditii optime”, se precizeaza in comunicat.

Prin acest ajutorul financiar se vor diminua pierderile inregistrate de fermieri pentru anul agricol 2015-2016, apreciaza reprezentantii PRO AGRO.

“Pierderile suferite in acest an de fermierii români din cauza secetei si a preturilor mici la cerealele recoltate in aceasta vara sunt considerabile. Acest aspect creeaza premise dezastroase in ceea ce priveste infiintarea culturilor de toamna fara irigatii”, se arata in comunicat.

Costurile cu energia electrica reprezinta 85% din costul apei de irigat. Federatia Nationala PRO AGRO are in prezent 17 membrii, dintre care 6 fondatori. Este o organizatie profesionala infiintata in 2011 de si pentru producatorii din agricultura, industria alimentara si servicii conexe din România. PRO AGRO promoveaza, reprezinta, sustine si apara intereselor membrilor organizatiilor profesionale reprezentative la nivel national in raport cu institutiile europene si nationale publice sau private.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *