Lista revendicarilor fermierilor romani pentru comisarul european Janusz WOJCIECHOWSKI

Lista revendicarilor fermierilor romani pentru comisarul european Janusz WOJCIECHOWSKI

 

Clubul Fermierilor Romani, in calitate de reprezentant al intereselor fermierilor romani, participa astazi, 13 mai, la reuniunea organizata de catre Comisarul European pentru Agricultura – Janusz WOJCIECHOWSKI, la Bucuresti, pentru a discuta despre viitorul Politicii Agricole Comune.

„Consideram aceasta intalnire o continuare a dialogului initiat cu ocazia celei mai recente vizite a delegatiei Clubului Fermierilor la Bruxelles pe 25 martie 2024, cand am inaintat Comisarului WOJCIECHOWSKI o serie de propuneri privind consolidarea dialogului strategic pentru un cadru european favorabil fermierilor, care sa tina cont de necesitatea asigurarii competitivitatii economice, respectarea mediului si relansarea sociala a spatiului rural”, se arata intr-un comunicat transmis de organizatie.

In cadrul intalnirii de la Bucuresti, Clubul Fermierilor Romani va inainta o scrisoare deschisa catre Comisarul Wojciechowski, cu propuneri de actiuni strategice, semnalate de catre fermierii romani, apreciate ca foarte importante in actualul context geopolitic si al necesitatii identificarii unor solutii optime si imediate pentru redresarea competitivitatii fermelor, mai ales a celor din statele membre UE, vecine cu Ucraina.

Tragem un semnal de alarma privind riscurile absentei unei strategii europene si a unor mecanisme comune si nationale coerente, de raspuns imediat si consolidat la efectele multi-crizelor economice, sociale, de mediu si de piata cu care se confrunta fermierii europeni, intr-o forma mai puternica pentru cei din tara noastra, se mai arata in comunicat.

Clubul Fermierilor a elaborat un document de reflectie privind OBIECTIVELE, PRINCIPIILE si MASURILE vizand abordarea integrata a dezvoltarii pe termen lung a agriculturii romanesti, ca parte a unei arhitecturi de politici si capacitati europene, regandite in raport cu provocarile majore actuale si oportunitatile exceptionale ale unei Politici Agricole Comune.

Ce ii cer fermierii romani comisarului european

Aspectele principale identificate ca fiind prioritare pentru a sustine fermierii romani cu scopul de a contribui la adaptarea economica si legislativa actuala la nivel european sunt:

  • Promovarea unor solutii care sa permita producatorilor din cele 5 state membre UE (cele mai afectate de razboiul din Ucraina) valorificarea remuneratorie a cerealelor.
  • Sustinerea dezvoltarii unui culoar de depozitare-stocare si valorificare a cerealelor de origine romaneasca in Portul Constanta pentru a evita discriminarea fata de transporturile de cereale din Ucraina.
  • Compensarea fermierilor romani pentru pierderile de venit cauzate de valoarea redusa a cerealelor pe piata europeana.
  • Debirocratizarea si simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC)
  • Cresterea plafonului pentru ajutorul de minimis si a celor alocate per beneficiar in cazul interventiilor de dezvoltare rurala.
  • Utilizarea fondurilor PAC doar pentru fermierii europeni.
  • Cresterea rezervei agricole de criza din marjele bugetare.
  • Referitor la propunerea de crestere a taxelor pentru importurile din Rusia si Belarus, consideram inoportuna aceasta decizie.
  • Continuarea convergentei externe in privinta sustinerii ambitiei de echitate a cuantumurilor platilor directe si a unei agriculturi durabile.
  • Reiterarea solicitarii de a identifica noi surse de finantare, externe PAC pentru cerintele de mediu pe care fermierii trebuie sa le aplice.

Clubul Fermierilor Romani reafirma angajamentul sau de a promova un model romanesc de agricultura performanta, care sa valorifice specificul national in contextul geopolitic actual si isi exprima disponibilitatea de a colabora cu toti factorii de decizie interesati pentru identificarea si implementarea de solutii eficiente in vederea protejarii intereselor fermierilor romani si a competitivitatii afacerilor agricole autohtone.

Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta este o asociatie non-profit si neguvernamentala a fermierilor din Romania. Membrii asociatiei sunt fermieri performanti care au modele de afaceri bazate pe inovatie, tehnologie si bunele practici in agricultura, pentru cresterea competitivitatii si a valorii adaugate create in acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Romani este sa asigure implicarea activa a membrilor sai in procesul de consultare si elaborare a reglementarilor europene si nationale in domeniul agricol, cu scopul de a creste performanta fermierilor din Romania.

Clubul Fermerilor Romani lanseaza si deruleaza programe si proiecte concrete pe patru directii strategice de actiune: reprezentare, consiliere si consultanta, formare si leadership, informare si comunicare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *