Gala Salbek Opera Masterclass la Zilele Aradului

Gala Salbek Opera Masterclass la Zilele Aradului

 

Zille Aradului, editia 2025, s-au incheiat duminica 24 august in acorduri de opera, cu participarea celebrilor cantareţi Anita Hartig, Ruxandra Donose si Ramón Vargas, care au avut ca invitati pe Leontina Vǎduva si pe cursantii Salbek Opera Masterclass.

Tinerii artisti au cantat in Piata Centrala din Arad pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Arad, acompaniati de Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijor David Crescenzi, lucrari celebre din repertoriul liric de Puccini, Verdi, Donizetti, Offenbach, J. Strauss şi nu numai.

Gala a marcat inchiderea Salbek Opera Masterclass, editia 2025, dar şi inchiderea Zilelor Aradului 2025, fiind realizata in organizarea Primariei Municipiului Arad, Centrului Municipal Arad şi Filarmonicii Arad.

In perioada 19-24 august 2025, maestrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas si Leontina Vaduva au pregatit 23 de tineri din sase tari (Turcia, Columbia, Brazilia, Franta, Republica Moldova si Romania) care au participat la cea de-a treia editie a International Salbek Opera Masterclass, singurul curs de maiestrie de acest fel din Romania, care se desfasoara pe Domeniul Castelului Salbek.

International Salbek Opera Festival este evenimentul anual principal organizat de Asociatia Castel Salbek. Evenimentul creeaza o punte intre artisti consacrati si tanara generatie, promoveaza muzica clasica si accesul la cultura si incurajeaza parteneriatele intre instutiile de acest fel din Romania si nu numai.

Sufletul si initiatorii acestui Mare Eveniment sunt Ana Maria Mihaescu, Theodor Mihaescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *