Drept la replica la scrisoarea deschisa a Apicultorilor Romani din partea Eurodeputatul Carmen Avram. Reluam integral comunicatul: “In urma scrisorii deschise, ma simt nevoita sa atrag atentia organizatiilor semnatare, asupra erorilor multiple pe care le contine aceasta si sa solicit redactiei Agrostandard.ro preluarea si publicarea urmatorului drept la replica, in conformitate cu prevederile legii. In Parlamentul European, periodic, comisarii vin sa explice deciziile care urmeaza sa fie luate, iar deputatii le adreseaza intrebari fie pentru a clarifica anumite aspecte, fie pentru a le atrage atentia ca exista detalii care mai trebuie analizate, deoarece pot afecta un anumit sector. „Discursul” la care se refera semnatarii scrisorii a fost, in realitate, o astfel de situatie.
Intrebarea pe care i-am adresat-o lui Virginijus Sinkevicius, Comisarul european pentru Mediu, Oceane si Pescuit, era, de fapt, o solicitare de a-mi spune cum crede el ca fermierul roman poate atinge tintele care i se impun, daca nu are la dispozitie conditiile necesare. Adica, daca i se taie din bani, i se reduce suprafata de teren, i se diminueaza cantitatea de produse fitosanitare fara a i se oferi alternativele necesare, si daca toate acestea se intampla intr-o perioada de criza, cu importuri masive din tari terte si in conditii extreme de clima, cum poti sa te astepti ca acest fermier sa produca mai mult pentru o populatie in crestere, sa asigure hrana de calitate la un pret accesibil si sa mai si ajunga, pana in 2030, la 25% productie organica.
Prin urmare, (in varianta neinterpretata eronat de semnatarii scrisorii deschise) eu nu am cerut, amanarea/anularea trecerii la agricultura organica, ci am atras atentia ca exista discrepante intre viziunea Comisiei si realitatea din teren. Si, in consecinta, Comisia are obligatia de a intelege diferentele dintre tari si de a gasi rapid solutii punctuale, pentru ca si fermierul roman sa aiba sansa reala de a face tranzitia spre agricultura organica. Fara ca tara sa fie sanctionata, daca nu isi indeplineste tinta. Ceea ce va fi, oricum, extrem de greu, avand in vedere ca, azi, productia organica are o pondere de doar 2% in Romania. Pana la 25% mai e foarte mult.
Intrebarea mea referitoare la cum va fi impartita tinta in cadrul UE e de actualitate, fiind impartasita de multi alti europarlamentari din diferite tari. Mai mult, problema reprezinta o ingrijorare pentru fiecare fermier, indiferent de cat de avansat e el in acest moment. Inclusiv Comisarul pentru Agricultura, Janusz Wojciechowski, a declarat recent ca: „Tintele nu trebuie sa fie batute in cuie si pot fi revizuite, daca pun in pericol siguranta agriculturii europene”.
Sa nu uitam ca, pe plan european, anual, din 2015 incoace, aproximativ 2% dintre fermierii implicati in agroecologie renunta la afacere, din cauza conditiilor foarte dure. Aveti o marturie inclusiv din partea unui expert roman, invitat in cadrul unei dezbateri publice, in care am spus clar ca agricultura organica e o nisa foarte importanta, cu mare potential, daca fermierii romani sunt sprijiniti in mod real: https://carmenavram.ro/agrideal-inregistrarea-dezbaterii-live-20-mai-2020/
1. Nu am spus nicio secunda ca interesele UE ar fi contrare intereselor Romaniei. Nici macar nu am sugerat. Am spus ca, asa cum arata acum, conditiile oferite fermierilor romani pentru a face tranzitia sunt inacceptabile si trebuie reconsiderate, pentru a avansa de la 2% agricultura organica, in ponderea de azi, la 25% cat va trebui sa avem peste 9 ani si jumatate.
2. Toate datele folosite, in timp, in intrebarile adresate de mine comisarilor sunt obtinute in urma numeroaselor discutii avute cu experti romani si europeni. Cel referitor la milionul de hectare pe care riscam sa-l pierdem provine de la o asociatie pentru protectia plantelor din Romania. Si tocmai pentru ca avem nevoie de mai multa informatie, l-am si intrebat pe Comisar cand vom avea un studiu de impact al celor doua strategii asupra agriculturii europene. Intrebarea se aude clar, pe inregistrare.
3. Cunosc problema biodiversitatii si pericolul cu care se confrunta polenizatorii. De aceea, as vrea si o reactie urgenta a Comisiei de a veni cu solutii alternative la substantele active de astazi, solutii eficiente, suficiente si accesibile. Ceea ce, din pacate, ramane o solicitare fara raspuns, pentru ca dezvoltarea acestor substante necesita foarte mult timp si foarte multi bani.
4. De altfel, preocuparea mea pentru natura e demonstrata de munca pe care o depun acum, la noua Strategie Europeana pentru Paduri, ca membru in Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, si din importantul eveniment pe care l-am organizat in Parlamentul European, ca membru al Comisiei pentru Pescuit, privind disparitia sturionului de Dunare.
In concluzie, ati interpretat gresit – sper ca nu cu rea-credinta – fiecare cuvant, denaturand astfel sensul intrebarilor mele, care erau adresate in apararea fermierului roman, si nu impotriva lui, indiferent de fermier.
Mai mult, imi puneti implicit sub semnul intrebarii activitatea pe care o desfasor doar in interesul tarii mele si al oamenilor ei. Cred ca, daca aveati o nelamurire, m-ati fi putut contacta telefonic, pe Facebook sau pe mail pentru o discutie. Asa cum fac multi altii.
Toate detaliile sunt pe site-ul meu si pe pagina mea de pe site-ul Parlamentului European.
V-as adresa, de aceea, rugamintea ca, daca veti mai avea nevoie de precizari – avand in vedere ca voi continua sa adresez intrebari comisarilor – sa ma contactati inainte de a face publice interpretarile dvs. Nu numai ca sunt deschisa colaborarii, dar chiar imi doresc sa tin legatura permanent cu fermieri, producatori si asociatii, tocmai pentru a ma informa si a gasi impreuna solutii. In biroul meu au fost pana acum zeci de reprezentanti ai sectorului. Si chiar unul dintre semnatarii acestei scrisori.
Va multumesc,
Carmen Avram
Membra a Parlamentului European”