2020 a fost un an bun pentru Commoditrader, platforma online internationala de trading cu cereale si materii prime agricole, cu un trafic in crestere si tranzactii importante, in contextul unui interes sporit al fermierilor si traderilor pentru tot ceea ce inseamna mediul digital. Commoditrader s-a extins si in Polonia, fiind deja prezenti in Danemarca si Romania. Cea mai importanta realizare din 2020 ramane lansarea CommodiCarbon, un program de certificare a CO2e care incurajeaza si recompenseaza tranzitia fermierilor spre o agricultura conservativa.
Commoditrader a reusit sa incheie parteneriate solide cu companii internationale care au implementat metodele de calcul necesare pentru a cuantifica stocarea carbonului in sol si absorbtia emisiilor de gaze cu efect de sera. CommodiCarbon a fost lansat deja cu succes in Danemarca si in Romania la finalul anului 2020, unde fermieri cu suprafete de peste 80.000 si respectiv 140.000 ha au aratat interes sa se inroleze.
“Perspectivele Commoditrader pe termen lung vizeaza o acoperire cat mai buna la nivel european si sustinerea permanenta a fermierilor inrolati in proiectul CommodiCarbon pentru ca numai impreuna vom putea avea un impact pozitiv asupra mediului inconjurator si vom putea asigura un trai mai bun pentru generatiilor viitoare. Pentru 2021, obiectivul este atragerea cat mai multor fermieri din Romania, cat si din piata europeana la acest proiect, astfel incat sa antrenam impreuna undeva la 25 mil. de tone de carbon“, a declarat pentru FoodBiz Alexandra Suciu Sørensen, Market Development Manager Commoditrader Romania.
Certificatele de carbon pot fi considerate o recolta suplimentara pentru fermieri, valorificata la sfarsitul sezonului prin vanzarea certificatelor de carbon de catre Commoditrader pe piata internationala. Pe langa veniturile de pe urma vanzarii certificatelor de carbon, fermierii obtin si alte castiguri, prin diminuarea semnificativa a cheltuielilor de productie, deoarece prin metodele agriculturii conservative se diminueaza costurile cu combustibilul, cu forta de munca si cu intretinerea utilajelor, cu pana la 50%.
Citeste si Norofert Group preia o ferma de 1.000 ha din Teleorman pentru circa 2 mil.euro
In ultimii ani, Commoditrader a avut o ascensiune la nivel european, iar o dovada in acest sens o constituie si traficul inregistrat pe platforma la numai doi ani de la lansare. Platforma Commoditrader a fost lansata in 2019 in Danemarca si Romania, a urmat apoi Polonia, in 2020, iar in acest an se pregateste extinderea retelei in Ungaria, Slovacia si Republica Moldova, fiind vizate insa si alte tari din Europa.
“Una din realizarile cu care ne mandrim este faptul ca am reusit sa strangem pe platforma un numar de utilzatori mai mare de 2800 care vin din randul fermierilor profesionisti, companii de trading nationale si internationale, fabrici de furaje si mori. Fermierii de pe platforma acopera o suprafata de peste 750.000 ha, iar anunturile au vizat volume de peste 7 mil. de tone“, a precizat Alexandra Suciu Sørensen.
Pandemia pare ca a influentat pozitiv industria agricola, precum si evolutia Commoditrader deoarece fermierii au fost mult mai deschisi in a descoperi ceea ce inseamna lumea digitala, fiind mult mai activi pe diferite canale online si pe social media.
“Platforma noastra a inregistrat un trafic mult mai intens si am observat un interes deosebit de mare atat din punctul de vedere al fermierilor, cat si al traderilor care au incercat sa descopere noi potentiali parteneri de afaceri”, a concluzionat Alexandra Suciu Sørensen.
Despre Commoditrader
Commoditrader a fost fondata in 2018 de doua femei daneze – antreprenorul tech, Julie Koch Fahler, si traderul de marfuri, Ida Boesen, alaturi de un grup international de mari fermieri. Platforma online a fost lansata in Danemarca in aprilie 2019, iar in Romania in septembrie 2019.
Lansand platforma de comert online www.commoditrader.com, compania isi asuma misiunea de a sprijini comertul transparent si deschis si sa creeze conexiuni mai bune la nivel de ferme, folosind digitalizarea. Commoditrader a fost premiat ca fiind “Cea mai inovatoare companie din industria Agro” de catre Danish Agriculture & Food Council si YARA si “Start-up-ul nordic Fintech nr. 1 in 2019” de catre Copenhagen Fintech si The Danish Industry Foundation.
Despre CommodiCarbon
CommodiCarbon este un program de certificare a CO2e lansat in anul 2020, care permite fermierilor sa planifice o conversie completa sau partiala catre agricultura conservativa, prin care se capteaza carbonul in sol si se reduc emisiile de CO2.
Misiunea CommodiCarbon este de a promova metode agricole sustenabile, aliniate cu tendintele mondiale. Agricultura este unul dintre sectoarele cele mai afectate de schimbarile climatice si totodata, una dintre industriile care pot face cea mai mare diferenta prin absorbtia de CO2 din atmosfera, transformand fermierii in eroii din prima linie in protejarea mediului inconjurator.
________________________________________