Apa gratis pana la pompe. Restul, pe cont propriu

Apa gratis pana la pompe. Restul, pe cont propriu

 

irigatiileDin acest an fermierii beneficiaza de apa gratis la statiile de pompare, ceea ce constituie o premiera pentru agricultura romaneasca dupa Revolutie. De la pompe insa, ii priveste, irigarea se face pe cont propriu…Chiar si asa, agricultorii se declara multumiti ca le scad costurile simtitor, undeva cu 40%. Un efort financiar din partea statului estimat la circa 90 milioane de lei numai in acest an….„Pe noi ne costa mia de metri cubi pompate de la ANIF 150 lei, care dispar din costurile fermierului cu aceasta masura. Noi contabilizam si platim consumul de energie, munca vie si valoarea apei de la statia de punere sub presiune care ne introduce noua apa in sistemul subteran. Cu aproximativ 40% scade costul miei de metri cubi de apa pompata. Eu am inceput irigatul pe 14 aprilie si cred ca il închid in octombrie”, a declarat vineri Viorel Nica, administrator Agrichim in fata ministrului Agriculturii Petre Daea. El este si preşedinte al Ligii OUAI-urilor.

In prezent, fermierii au încheiat contracte pentru irigarea unei suprafețe de circa 400.000 ha, ceea ce reprezinta undeva la 20% din cele 2 milioane hectare care pot fi irigate in prezent.

A propos, cand apare Legea in Monitorul Oficial? Daca presedintele Johannis nu este de acord cu forma actuala?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *