Inceperea productiei este preconizata pentru finalul anului 2021Cele 4 campanii de recoltare, derulate in parteneriat cu fermierii locali, au asigurat cele 250.000 de tone de paie de cereale ce urmeaza sa fie procesate in fabrica din Podari! Productie pe hectar mai mare, datorata conditiilor climatice!
Compania Clariant continua sa isi extinda lantul de aprovizionare cu materie prima si a incheiat cea de-a 4-a campanie de recoltare, desfasurata in colaborare cu fermierii locali. Demersul s-a bucurat, si de aceasta data, de succes, iar 20 de noi parteneri au devenit furnizori pe termen lung. Fabrica din comuna Podari, judetul Dolj, va procesa anual 250.000 de tone de paie de cereale, pentru productia a 50.000 de tone de etanol celulozic, se arata intr-un comunicat al companiei.
Una dintre prioritatile Clariant este aceea de a sustine dezvoltarea comunitatii locale, dar si a regiunii in ansamblu, prin incheierea de contracte multi-anuale pentru furnizarea de paie, dar si pentru servicii conexe, precum balotare, transport si depozitare. Din 2018, atunci cand a avut loc prima campanie si pana in prezent, reteaua de colaboratori a companiei a crescut in mod constant, iar acum numara peste 300 de fermieri care asigura, partial sau integral, operatiunile necesare.
Acceptand oferta Clariant, agricultorii din diferite regiuni ale tarii au posibilitatea obtine venituri suplimentare dintr-o resursa disponibila din abundenta, insa altfel lipsita de valoare adaugata si pot beneficia de stabilitatea data de colaborarea pe termen lung cu o companie de talie internationala, precum si de accesbilitate – intrucat nu exista un prag minim din punct de vedere al cantitatii de paie furnizate sau al numarului de hectare alocate. In acelasi timp, exista si beneficii de ordin tehnic: terenurile sunt eliberate rapid, costurile scad, iar fermierii se pot concentra pe activitatile de pregatire a noilor culturi.
Paul Popescu, manager de achizitii materii prime si logistica in cadrul Clariant Romania: “Ne-am propus sa venim cu o oferta atractiva pentru toti fermierii romani, indiferent de regiunea in care se afla, de suprafata pe care o cultiva sau de tipul de servicii pentru care opteaza. Ne aflam la finalul celei de-a 4-a campanii, iar productia a fost peste medie. Le multumim tuturor celor care ni s-au alaturat pana acum si ii asigur ca vom ramane un partener pe care se pot baza.”
Investitia Clariant din Podari este una dintre cele mai mari investitii de tip greenfield aflata in derulare, in sud-vestul Romaniei. Prin tehnologia inovativa sunliquid®, recunoscuta si premiata la nivel international, fabrica va procesa anual, la capacitate maxima, peste 250.000 de tone de paie de grau, provenite de la fermierii locali, rezultand 50.000 de tone de etanol celulozic. Finalizarea fabricii este preconizata pentru finalul anului 2021, ulterior urmand a fi demarata productia.
Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, complet sustenabil si neutru din punct de vedere al dioxidului de carbon, care poate fi usor amestecat in combustibilul conventional si utilizat in infrastructura auto actuala. Etanolul celulozic este cu atat mai important, in contextul in care Uniunea Europeana isi propune sa atinga neutralitatea climatica pana in 2050 si sa sustina utilizarea energiei din surse regenerabile in toate tipurile de transport.