Fermierii romani: impozitarea agricultorilor va accelera vanzarea terenurilor catre straini, la preturi mai mici decat pana acum

Fermierii romani: impozitarea agricultorilor va accelera vanzarea terenurilor catre straini, la preturi mai mici decat pana acum

 

agricultura_terenuri_strainiMarius Serban
Impozitarea veniturilor în agricultură va conduce la accelerarea vânzării terenurilor micilor producători către marile exploatații controlate de străini și la prețuri tot mai mici, susțin fermierii locali. Aceștia se tem că nu-și vor putea acoperi costurile. Stabirea pragului de impozitare de la două hectare în sus, adică impozitarea agriculturii de subzistență, este o măsură nerealistă pentru că în România nu se poate obține un venit constant de pe suprafețe mai mici de 10-20 de hectare, spun fermierii locali. Ei susțin că modalitatea de calcul a normei de venit anual nu ține cont de realitățile economice și că agricultorii români, care deja primesc subvenții de patru ori mai mici decât cei occidentali, vor fi puși pe butuci de impozit.

“Cu certitudine agricultorii vor fi puternic afectați de acest impozit, în special micii producători. Nu știu cum s-a decis să fie impozitați de la două hectare în sus. Era mai logic de la cinci hectare în sus pentru că oricum cei cu loturi mici fac doar o agricultură de subzistență; nu își vând produsele. Micii producători vor fi puși pe butuci. Vor fi nevoiți să vândă, pur și simplu, terenurile, mai puțin să le arendeze, pentru că deja vor cheltui mai mult decât vor produce” , este de părere Ilie Popescu, președintele Asociației Producătorilor Agricoli Olt.

El adaugă că guvernanții nu par deloc interesați de faptul că terenurile ajung pe mâna străinilor.

”Încercați să cumpărați ca cetațean UE terenuri în Germania sau Austria și o să vedeți că nu o să întruniți condițiile impuse de ei. Guvernanții noștri zic că statul nu poate să intervină, că e vorba de piață. Nu! Statul trebuie să intervină legislativ”, susține Popescu.

Părerea este susținută și de agricultorii din Călărași, un județ care trăiește mai ales din agricultură. Aceștia se plâng că guvernul român pune bețe în roate românilor, în vreme ce, străinii sunt puternic sprijiniți de guvernele proprii să cumpere terenuri agricole în România.

“Riscul ca agricultorii să vândă e mai mare de la an la an astfel încât, până la urmă, omul să fie forțat să-l vândă. Vin cei de afară cu susținere din partea statelor lor care le dau credite cu dobândă de 1%, fără dobândă sau chiar fonduri nerambursabile ca să cumpere terenuri în România. Orice bănuț luat din pungă te afectează indiferent de suprafață. Fermierii mici, cei neorganizați, vor fi nevoiți să vândă pentru că nu au cu ce să facă agricultură. În mod sigur, după impozitarea agricultorilor se vor vinde și mai multe terenuri, la prețuri mult mai mici decât până acum” , susține Ion Ciulinaru, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Calarași.

Crește decalajul între fermierii români și cei occidental

Agricultorii români nu aveau nici până acum nicio șansă să devină competitivi, în condițiile în care primesc subvenții de trei-patru ori mai mici decât fermierii din Occident cu care ar trebui să intre în competiție. Odată cu introducerea impozitului pe venitul agricol, acest decalaj va crește simțitor. Fermierii suțin că guvernații români adoptă măsuri în dauna țăranului român, deși susțin că agricultura este un domeniu de interes strategic.

”Micii agricultori n-au nicio șansă în România. Nu poți să obții un venit constant dacă ai doar 10-20 de hectare. Toate statele din Europa își susțin agricultorii, îi subvenționează, au reglementări clare care nu se schimbă timp de 7-10 ani.

Noi nu avem așa ceva. Îți spun că agricultura este un domeniu strategic. Prim-ministrul ne-a promis că va crește subvențiile.

Numai că, dacă anul trecut am primit 171 de euro, acum primim doar 139 de euro. Cum poți să fii competitiv și să te bați cu agricultorii occidentali când un francez, de exemplu, primește 400 de euro. Subvenția ar trebui să fie la fel ca în alte țări UE și trebuie acordată atât pe suprafață, cât și în funcție de performanță, de productivitatea agricultorilor” , continuă președintele Asociației Producătorilor Agricoli Olt.

Pericolul fărâmițării

Fermierii sunt de părere că impozitarea fermierilor va conduce la o fărâmițare și mai mare a exploatațiilor pentru că agricultorii vor fi tentați să înstrăineze o parte dintre terenuri, în special către membrii aceleiași familii, pentru a nu depăși pragul de impozitare de două hectare.

Pe de altă parte, agricultorii mai susțin că modalitatea în care a fost stabilită norma de venit anual este nerealistă și neprofesionistă.

”Nu pot să stabilească o normă de venit pentru că există o mare diferență între producători. Nu cred că au ținut cont de realitățile pieței la stabilirea normei de venit pentru că nu cunosc aceste realități. S-au inspirat, probabil, de la prietenii lor care au o ferma, două și au stabilit aceste așa-zise norme, care n-au o bază științifică”, a declarat Popescu.

Nici președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Calarași nu este de acord cu modul în care s-au stabilit normele de venit anual.

”Nu știu dacă la norma de venit anual se va ține cont de grupele de productivitate. Nu se poate calcula o medie pe regiuni(…) Apoi, un tip de sol este foarte bun, altul slab, deci nu se poate calcula o productivitate medie. Pe de alta parte, poti sa ai un an foarte bun, cu o recolta buna, iar anul urmator să fie unul prost de nu îți mai scoți nici cheltuielile”, susține Ciulinaru.

Impozite noi pentru agricultori

Începând cu acest an, agricultorii persoane fizice care au peste 2 hectare de teren agricol sau mai mult de trei vaci sau şase porci vor plăti un impozit pe venitul din activităţi agricole. Acesta se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţile desfăşurate pe baza normei anuale de venit.

În plus, se mai aplică şi o cotă de 5,5% care reprezintă contribuţia automată la asigurările de sănătate. Cât despre norma de venit, ea variază de la câţiva lei la un anumit număr de animale până la 8.000 de lei pe ha în cazul legumelor cultivate în spaţii protejate.

În sectorul vegetal, pentru o suprafaţă cuprinsă între 2 şi 50 de hectare, norma de venit este de 449 lei, respectiv 395 lei pentru suprafeţe de peste 50 de hectare. La cartofi, norma de venit este de 3.488 lei pentru cei care au până în 50 de hectare şi 3070 lei la suprafeţe de peste 50 de hectare.

La legume cultivate în câmp, norma de venit este de 4.001 lei pentru 0,5-2,5 ha şi 2563 lei pentru cei care au peste 10 hectare. În cazul legumelor cultivate în spaţii protejate, pentru 0,5-1 ha, norma de venit este de 8.033 lei. La pomi, pentru suprafeţe între 1,5 şi 2,5 hectare, norma de venit este 4709 lei, iar peste 2,5 ha de livezi – 4.144 lei.

Sumele diferă şi la animale. Astfel, la bovine, între 3 şi 50 de capete norma de venit este de 698 lei, iar peste 50 de capete – 512 lei. La ovine şi caprine între 50 şi 300 de capete, norma de venit este de 70 lei, în timp ce la peste 300 de capete – 56 lei. Fermierii cu 10-49 capete au o normă de venit de 23 de lei. Pentru crescătorii de porci, norma de venit este de 56 de lei pentru efective între 6 şi 9 porci. Ea creşte la 181 de lei pentru cei cu 10-150 capete porcine. Cea mai mică normă de venit este la păsări. Cei cu 100-500 păsări plătesc 3 lei, iar cei cu peste 500 de păsări – 2 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *