Agentia Nationala de Administrare Fiscala a adoptat recent o decizie preliminara in cadrul unei proceduri fiscale deschisa de o familie de fermieri din judetul Constanta, potrivit careia reorganizarea activitatii agricole sub umbrela unei societati comerciale presupune plata unui impozit pe venit in cuantum de 10% aplicat asupra contravalorii bunurilor aduse ca aport la capitalul social al companiei respective. “Aceasta decizie a venit dupa o perioada de analiza de aproximativ 3 ani și este cel putin surprinzatoare, nu atat din cauza timpul lung de solutionare, cat din cauza contradictiei cu masura guvernamentala exprimata de catre Ministrul Ariculturii Adrian Oroș, privind reducerea deficitului comercial din agricultura prin dezvoltarea activitatilor economice pe intreg lantul de procesare”, se arata intr-un comunicat al UNCSV.
UNCSV incurajeaza fermierii romani sa investeasca in facilitati de productie și sa se dezvolte prin intermediul cooperativelor agricole, iar interesul nostru cu privire la evolutia acestui subiect este extrem de ridicat, dat fiind faptul ca majoritatea fermierilor romani iși desfașoara activitatea agricola prin intermediul unor forme de organizare independente, cum ar fi Intreprinderi Individuale și Intreprinderi Familiale.
Citeste si Queen Hind, nava mortii pentru 14.600 de oi. Geronimo Branescu, sef la DSVSA Constanta!
In momentul de fata, aceste forme de organizare sunt extrem de limitative, atat din perspectiva atragerii de finantare, intrucat activitatea independenta nu este cuprinsa in situatii financiare pentru a fi analizate de institutiile financiare (implicit nu se poate acorda un scoring) cat și din cauza numarului restrans de obiecte de activitate ori al structurii de personal angajat (Intreprinderile Familiale nu au posibilitatea angajarii de personal).
Prin urmare, decizia autoritatilor fiscale de a impozita operatiunea de integrare a activitatilor agricole in societati comerciale va conduce in mod automat la imposibilitatea dezvoltarii fermierilor romani, din moment ce aceasta dezvoltare vine la pachet cu plata unui impozit pe venit. Mai mult, se creeaza o situatie de dubla impozitare, intrucat veniturile utilizate pentru achizitia bunurilor aduse ca aport la capitalul social au fost deja impozitate la momentul obtinerii lor.
Citeste si Steyr Konzept, tractorul hibrid cu care austriecii vor sa dea lovitura
“Consideram ca opinia exprimata de ANAF cu privire la impozitarea aporturilor in natura realizate de catre fermierii romani in contextul restructurarii activitatii agricole este o simpla scapare și ne așteptam ca aceast derapaj sa fie rezolvat intr-un timp cat mai scurt de catre factorii guvernamentali, astfel incat masura de creștere economica referitoare la dezvoltarea activitatilor pe intreg lantul de procesare al produselor agricole sa poata fi implementata in mod efectiv”, se mai arata in comunicat.