Un agricultor britanic a obtinut, in acest an, o productie de 7,1 tone de rapita la hectar (hibridul Sparrow), ceea ce constituie record mondial. De fapt, si-a batut propriul record din 2015, cand ajunsese la 6,7 tone/ha (soiul Picto), potrivit www.fwi.co.uk. Tim Lamyman lucreaza 600 hectare de teren in Lincolshire, o importanta zona agricola din Marea Britanie. La noi, cele mai mari productii se invart in jurul a sase tone/ha. De exemplu, in cadrul concursului DEKALB ”Generatia 6 tone”, organizat de Monsanto Romania, productia record de rapita a anului a fost atinsa de ferma Trei Movile, din comuna Siclau, Arad, unde hibridul DK Expression a reusit performanta de 5.974 de kilograme la hectar, la o umiditate de 6,8%.
Cum a aratat clasamentul:
• Locul 1 – 40 saci cu seminte de rapita – 5.974 kg/ha, Ferma SA Trei Movile, Arad
• Locul 2 – 30 saci cu seminte de rapita – 5.736 kg/ha, Ferma SC Pietro Prodcom, Bihor
• Locul 3 – 20 saci cu seminte de rapita – 5.500 kg/ha, Ferma SC BCDE Comimpex, Teleorman.
