Instabilitatea politica si economica si-a pus amprenta asupra tranzactiilor cu terenuri care sunt practic blocate, nu se vinde si nu se cumpara nimic, spre deosebire de acum un, de exemplu, cand era competitie mare pentru fiecare bucata de pamant.
Intre timp si preturile au scazut, chiar daca pare greu de crezut, in conditiile in care numarul insolventelor creste de la o zi la alta, intr-un context intern si international dificil. Pe de alta parte, nici evolutia preturilor la cereale nu este de natura sa-I incurajeze pe fermieri, acestea revenind practic la nivelul din urma cu aproape un deceniu, in timp ce costurile de productie au crescut considerabil.
In prezent, terenurile cele mai ieftine sunt in zona Moldovei, unde hectarul costa in jur de 4.000 de euro, spre deosebire de Vestul tarii, cu un varf ce poate ajunge chiar si la 20.000/ha pentru unele parcele, potrivit informatiilor din piata.
Lipsa de interes
Agricultura romaneasca trece prin momente dificile, la acest moment, fiind inregistrate numeroase cazuri de insolventa, proces care se va accentua, cel mai probabil, in perioada urmatoare.
Intr-un climat instabil din punct de vedere politic si economic, s-a redus si apetitul fermierilor pentru achizitia de terenuri, in ciuda preturilor mai mici practicate in piata. Unii spun chiar ca oricum preturile crescusera exagerat de mult, fara nicio legatura cu realitatea, iar de fapt s-a revenit practic la normal. Una peste alta, starea emotionala isi spune cuvantul, tot acest context complicat din ultimia vreme lasand urme.
Mircea Chipaila, un fermier cunoscut din judetul Constanta, care lucreaza circa 500 ha de teren agricol afirma ca mediul privat raspunde astfel la incertitudinea din ultima vreme.
„Daca nu mai ai creditare la terenurile agricole, este complicat. Fara creditare pe terenuri, fermierii devin mai greu bancabili, sigur nu mai este apetenta pentru terenul agricol. Nu este de gluma, aceasta situatie are conotatii multe, pe de o parte, avem razboiul la granita, iar, pe de alta parte, avem anumite declaratii ale politicienilor legate de nationalizare, sunt multi factori care au condus la starea aceasta”, a declarat pentru Termene.ro Mircea Chipaila.
Preturi mai mici
Cum nimeni nu mai vrea sa cumpere, preturile la terenuri s-au micsorat, insa, nici asa nu exista interes.
„Mediul privat raspunde la orice stimul din zona exterioara si din factorul politic si din factorul economic, declaratiile politice fac ca zona aceasta sa se stranga. Spre exemplu, in fermele din Constanta noi plateam in jur de 8 000 euro/ha. In prezent, nici nu se vinde, nici nu se cumpara, fata de altadata cand se vindea imediat. Acum este afisat la primarie terenul si nimeni nu-l vrea, este blocata piata”, declara Chipaila.
De vina pentru aceasta situatie sunt si politicienii care au facut tot felul de declaratii in timpul alegerilor.
„Se creeaza o stare emotionala cand spune cineva ca vrea sa faca o nationalizare a terenului si sa-l imparta iarasi, se creeaza reticente, frici. Este o problema si cu creditarea, de regula prin creditare este cumparat terenul, ori fermierii nu vor sa se mai expuna foarte mult”, spune Chipaila.
Cele mai scumpe terenuri sunt in Vest tarii, unde pretul ajunge chiar si la 20.000 euro/ha pe anumite parcele unde se poate iriga. In sud hectarul se vinde cu 10.000 de euro, in timp ce in judetele din zona Moldovei se porneste de la 4.000 de euro/ha.
Cereale ieftine
In acest an, fermierii asteapta recolte bune, insa, din pacate, preturile la cereale sunt in scadere, ceea ce-i aduce pe multi in imposibilitatea de a putea sa-si acopere costurile de productie.
”Preturile la produsele agricole sunt cu 10 -12 ani in spate, adica orzul este astazi 160 de euro/tona dus in port, graul ajunge la 170-180 euro/tona, fara indici de panificatie si de regula comerciantii fac in asa fel incat sa nu-i intruneasca. Vorbim probabil de 750 lei tona de grau, fata de 1,2 lei/kg media pe anul trecut, noi avand cheltuieli mai mari. Trebuie sa depasim acest moment al alegerilor, sa avem continuitate, stabilitate in declaratii. Intr-o piata cu constrangeri mediul privat se restrange, se conserva tehnic, imediat se adapteaza la ce are in fata, pentru ca altfel dai faliment”, afirma Chipaila.
Suprafata agricola a Romaniei se ridica, in 2023, la 12,7 milioane hectare], dintre care 8,407 milioane hectare reprezinta teren arabil. Tara noastra detine 8,1% din suprafata agricola a Uniunii Europene.
Monopol in agricultura
Seceta din ultimii ani a afectat grav activitatea fermelor din Romania, multe ajungand in situatia de a nu mai putea sa-si continue activitatea.
Insolventele sunt tot mai des intalnite in acest sector, fie ca este vorba de exploatatii mari sau ferme de dimensiuni medii.
Mai mult decat atat, se vorbeste chiar de monopol in agricultura romaneasca, un fenomen care se face simtit mai ales in sudul tarii, dar si in partea de sud a Moldovei. Concret, exista destule cazuri in care distribuitorii de inputuri au ajuns sa detina mai multe ferme satelit preluate in urma acumularii de datorii.
Anul trecut, de exemplu, 123 de companii agricole au ajuns in instanta cu dosare de insolventa, iar, din pacate, numarul este in crestere, in acest an, conform patronatelor din domeniu. Pe lista se afla nume mari din agricultura romaneasca, care au fost scoase din piata, din cauza datoriilor urias, potrivit Termene.ro.
In 2024, productiile agricole au fost mult mai mici fata de alti ani, din cauza secetei. Astfel, productia de grau s-a micsorat cu 14%, pana la 8,5 milioane de tone, fata de 9,4 milioane de tone in 2023. La porumb, scaderea a fost si mai mare – 27%, pana la 10,4 milioane de tone, comparativ cu 12,2 milioane de tone, in 2023.
