Federatia Asociatiilor Apicole din Romania Romapis s-a saturat de derogarile repetate privind utilizarea neonicotinoidelor in Romania si atrage atentia ministrului Agriculturii Adrian Oros ca ele -au facut prin abuzarea legislatiei europene, motiv pentru care solicitam corectarea acestor erori grave prin revocarea autorizatiilor nr. 13335, 13336 si 13337/18.12.2020. Iata si scrisoare adresata ministrului Oros de ROMAPIS.
“Stimate Domnule Ministru, Am aflat cu mare mahnire ca MADR a autorizat si in acest an, cu caracter de urgenta si ca pretinsa situatie exceptionala, intr-al 8-lea an consecutiv, utilizarea temporara a tuturor celor 3 insecticide din clasa neonicotinoidelor (imidacloprid, clotianidin si tiametoxam) pentru impregnarea semintelor de floarea-soarelui si sfecla de zahar.
Am luat la cunostinta de aceasta situatie nu direct de la institutia pe care o conduceti, ci din presa, deoarece in acest an nu ati mai considerat necesar sa informati in avans si apicultorii, dar ati dat curs in mod neconditionat cererilor a 4 organizatii ale marilor fermieri care v-au solicitat si in acest an autorizarea acestor molecule prin derogare de la interdictia europeana.
Va atragem respectuos atentia, Domnule Ministru, ca regulamentul european 1053/2013 are prevederi stricte in privinta repetarii derogarilor de acest fel, care sunt concepute de legiuitor ca solutii de ultima instanta, in situatii cu adevarat de urgenta si cu caracter exceptional.
In opinia noastra, MADR nu a indeplinit conditiile de emitere repetata a acestor derogari care s-au facut prin abuzarea legislatiei europene, motiv pentru care solicitam corectarea acestor erori grave prin revocarea autorizatiilor nr. 13335, 13336 si 13337/18.12.2020.
De aceste autorizari beneficiaza pe termen scurt un numar redus de entitati implicate in practicarea unei agriculturi intensive, dar sunt in dauna mult mai multor alti actori din domeniul agricol al Romaniei, cu consecinte dezastruoase asupra mediului si cu riscuri majore pentru sanatatea populatiei, toate documentate stiintific la nivel international.
Apreciem, Domnule Ministru, ca autorizarile temporare emise si pentru anul 2021 plaseaza Romania pe o pozitie rusinoasa, retrograda printre toate Statele Membre ale UE in privinta conformarii la directiile si cerintele clar formulate in sensul celor de mai sus in „Pactul Verde European” si in special in strategiile „De la Ferma la Furculita” si Strategia pentru Biodiversitate 2030. Situatie care ne ingrijoreaza si sub aspectul elaborarii Planului National Strategic 2021(2023)-2027 unde constatam un nivel foarte scazut, poate chiar inexistent de ambitie in privinta reducerii utilizarii pesticidelor si identificarii solutiilor alternative, documentele de programare de pana acum facand complet abstractie de o veriga esentiala din productia agricola – polenizatorii domestici si salbatici.
Mai consideram, Domnule Ministru, ca emiterea „pe banda rulanta” de derogari anuale de catre Romania reprezinta un precedent periculos pentru intreaga Uniune Europeana, un exemplu negativ si o incurajare pentru fortele interesate in tergiversarea masurilor de tranzitie catre o agricultura curata, ceea ce poate afecta imaginea tarii noastre, care, pe drept cuvant poate fi catalogata drept tara unde se vrea si se poate ceea ce in societatile avansate nu se mai poate de ani buni.
In acest context ne ingrijoreaza, de asemenea, informatiile vehiculate in presa despre existenta unor presiuni pentru ca Romania sa se opuna unor noi limitari ale folosirii altor pesticide la nivelul UE.
Suntem convinsi, Domnule Ministru ca daca Uniunea Europeana va lua asemenea decizii, acestea vor fi corect si solid fundamentate din punct de vedere stiintific si va solicitam ca inainte de a decide adoptarea unei asemenea pozitii a Romaniei in raport cu UE sa procedati la consultarea intregului spectru al celor care lucreaza in agricultura, al organizatiilor preocupate de sanatatea mediului si al reprezentantilor consumatorilor/societatii civile, toti acestia fiind afectati de utilizarea pesticidelor, deci de deciziile MADR in aceasta directie.
Cu stima, Dr. Mircea Ciocan, Presedinte ROMAPIS”