Pierderi pentru fermierii romani, din cauza importurilor de cereale din Ucraina

Pierderi pentru fermierii romani, din cauza importurilor de cereale din Ucraina

 

Clubul Fermierilor Romani a salutat initiativa ministrului agriculturii, Petre Daea de a ridica problema importurilor de produse agricole ucrainene care afecteaza piata UE și, in special pe cea din Romania, in cadrul Consiliului Miniștrilor Agriculturii (AGRI-FISH) din 30 ianuarie, de la Bruxelles.

Șase tari est-europene au sustinut demersul (Romania, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Ceha, Slovacia) și au solicitat Comisiei Europene solutii  pentru a compensa fermierii pentru pierderile suferite și a putea astfel demara campania agricola de primavara.

Comisarul European pentru Agricultura, Janusz Wojciechowski, a declarat in conferinta de presa ca iși asuma sa revina in fata Comisiei Europene și a Consiliului cu propuneri concrete pentru activarea mecanismului de compensare din Fondul de Criza pentru Agricultura al UE.

Importuri masive

Importurile masive de produse agricole ucrainene au un impact negativ dovedit asupra fermierilor romani, care se confrunta cu preturi scazute și o concurenta neloiala pe piata. Astfel, cu importuri de porumb, grau, floarea-soarelui și rapita din Ucraina care au totalizat in 2022 circa 3 milioane tone și la preturi mai mici cu 40-100 euro/tona, fermierii romani nu au mai putut sa-și comercializeze produsele, care sunt stocate și determina costuri suplimentare, iar in lipsa vanzarii produselor, inregistreaza dificultati mari in finantarea continuarii activitatii agricole. Prin urmare, este esential sa se ia masuri urgente pentru a proteja agricultorii romani și pentru a asigura o piata corecta și echitabila pentru produsele lor.

Romania, ca principal exportator de cereale din bazinul Marii Negre al UE, a fost afectata puternic de conflictul din Ucraina, care a dus la schimbari semnificative in comertul cu cereale și a permis ca volume importante de marfuri sa intre in tara fara controale fitosanitare. In anul 2022 fata de anul 2021 s-au inregistrat urmatoarele importuri de cereale și plante tehnice din Ucraina: 1.020 mii tone porumb, 640 mii tone grau, 650 mii tone floarea soarelui și  370 mii tone rapita.  Romania s-a transformat astfel din exportator in importator de produse agroalimentare. Exporturile romanești au fost extrem de reduse, graul fiind la nivelul de 2,1 mil. tone, porumbul la nivelul de 0,38 mil. tone, rapita și semintele de floarea-soarelui la 0,1 mil. tone fiecare dintre ele.

Reintroducerea controlului fitosanitar aleator la frontiera

Clubul Fermierilor Romani a  sustinut pozitia Ministerului Agriculturii in luarea de masuri pentru a proteja fermierii romani. Este important sa se ia in considerare interesele agricultorilor și sa se garanteze o piata echitabila pentru produsele lor.

Noi credem ca este necesara o mai buna protectie a producatorilor interni, prin reintroducerea controlului fitosanitar aleator la frontiera, care sa evite introducerea de boli și daunatori noi in Romania  și mentinerea unui mediu de afaceri stabil și previzibil pentru fermierii romani. Am lucrat impreuna cu Ministerul Agriculturii la elaborarea unor propuneri de masuri de urgenta pe care Comisia Europeana sa le puna in aplicare. Fermierii au nevoie de sprijin pentru a-și putea continua activitatea”, a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Romani.

Despre Clubul Fermierilor Romani

Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta este o asociatie non-profit și neguvernamentala a fermierilor din Romania. Membrii asociatiei sunt fermieri performanti care au modele de afaceri bazate pe inovatie, tehnologie și bunele practici in agricultura, pentru creșterea competitivitatii și a valorii adaugate create in acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Romani este sa asigure implicarea activa a membrilor sai in procesul de consultare și elaborare a reglementarilor europene și nationale in domeniul agricol, cu scopul de a crește performanta fermierilor din Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *