Miere pentru copiii din scoli si gradinite

Miere pentru copiii din scoli si gradinite

 

miere-1Peste 1,5 milioane de copii vor primi lunar, incepand din acest an, un borcan cu miere poliflora din productie romaneasca, fondurile alocate de Ministerul Agriculturii pentru derularea acestui program fiind de aproape 17 milioane de lei, a declarat, vineri, la Targul National al Mierii, secretarul de stat, Daniel Botanoiu. “Pana acum am avut o Lege, 509/2006 (privind acordarea de miere de albine in scoli si gradinite n.r), pentru distribuirea mierii in scoala, dar care nu a functionat. Anul acesta insa vrem sa o punem in aplicare, dar sub o alta forma. Vrem ca 1,5 milioane de copii din scoli si gradinite sa primeasca lunar un borcan de miere poliflora romaneasca, de 350 de grame, incepand cu acest an. Acum este introdusa legea in Parlament si speram sa treaca rapid, pentru ca avem tot sprijinul. Noi tintim, pe de o parte, sa stimulam vanzarile, pentru ca vorbim de aproape 10% din productia nationala de miere in acest program, iar pe de alta parte sa obisnuim copiii cu mierea poliflora de calitate provenita din stupinele romanesti”, a precizat Botanoiu, potrivit Agerpres.

Citeste si Productia de miere, la jumatate fata de cea obtinuta intr-un an normal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *