Modificarile aduse la Legea Cooperatiei (legea 566 din 2004) sunt departe de ceea ar fi trebuit si s-a dorit sa fie. Si aceasta pentru ca asa-zisele “facilitati” s-au pierdut pe drum, iar la acest moment doar sectorul de procesare beneficiaza putin de o reducere a taxelor si impozitelor, restul sunt doar vorbe si promisiuni, a declarat la Indagra, Florin Istrate, presedintele Federatiei Sindicatelor din Agricultura TERRA si presedinte al Cooperativei Agricole Valea Raului din judetul Dambovita. „Faptul ca persoana fizica nu mai plateste norma de venit atunci cand produsele sale sunt vandute in cadrul cooperativei nu este o facilitate, noi consideram ca este normalitate, deoarece cooperativa are statut de SRL si este impozitata conform legislatiei in vigoare. Fermierul nu are cum sa plateasca si norma de venit, iar produsul sau sa fie impozitat si in cadrul cooperativei, ceea ce este dubla impozitare”, a spus Istrate.
El a vorbit si despre faptul ca Romania este singura tara din UE unde se practica impozitarea subventiilor si a fondurilor europene.
„Practica nu este unitara, nu se intampla la toate judetele, este o treaba interpretativa, adica cum vad cei de la Finante. Unii inspectatori sunt mai abili, mai agili si iti baga pe gat, te ameninta cu tot felul de chestii, iar mai devreme sau mai tarziu iti stabilesc un impozit”, s-a plans Istrate.
Si Adrian Radulescu, un cunoscut fermier, fost consilier prezidential, este nemultumit de activitatea inspectorilor de la Finante.
“Nu este posibil ca cei care te controleaza sa faca un proces verbal, iar executorul sa te execute. Tu poti sa ii dai in judecata si sa castigi peste 2 ani. Normal ar fi ca tu sa il contesti, dupa care daca nu-ti aproba la Finante te duci in judecata si nu sa te execute fara sa existe hotarare judecatoreasca. Ei nu au nicio treaba, pun sechestru pe conturi”, a afirmat Radulescu.
O alta anomalie este legata si de gradul de colectare a taxelor si impozitelor. Florin Istrate spune ca gradul de colectare este de 38%, in timp ce sumele incasate sunt de 140%, adica practic o categorie care nu ar trebui impozitata, nu o regasim in gradul de colectare, este abuziv impozitata, ceea ce este o „aberatie”.
Sursa: Agroteca