Intr-un interviu realizat in exclusivitate cu FoodBiz, Ioan Cosmin Herţa, CEO al companiei Herta Bio Apicole, ne dezvaluie drumul parcurs de la o pasiune inceputa in 2012 cu doar doi stupi, pana la recunoasterea internationala a mierii romanesti la marile targuri organice din lume.
Herta miereMierea de salcam produsa in Marginimea Sibiului de catre Herta Bio Apicole a devenit un simbol al calitatii romanesti, fiind medaliata cu aur la Festivalul Organic European, doi ani consecutiv. Mierea a fost chiar oferita Papei Francisc in timpul vizitei premierului Marcel Ciolacu la Vatican, adaugand astfel un prestigiu suplimentar acestui produs.
Ioan Cosmin Herţa ne povesteste ca succesul companiei sale nu ar fi fost posibil fara sprijinul fondurilor europene. In 2021, Herta Bio Apicole a obtinut un proiect in valoare de 100.000 de euro prin Programul Operational Capital Uman (POCU), care a permis dezvoltarea unei linii profesionale de ambalare si imbuteliere certificata ecologic. Insa povestea incepe cu mult inainte, ca o simpla pasiune.
“Totul a inceput in 2012 cu doar doi stupi, dar pasiunea pentru albine a crescut si am reusit sa punem bazele unei afaceri recunoscute astazi la nivel international.”
Herta Bio Apicole se remarca prin calitatea deosebita a produselor sale, care deriva din atentia acordata fiecarui detaliu. Albinele nu sunt hranite cu zahar, iar tratamentele chimice sunt complet evitate, la fel si antibioticele. “Pentru a obtine o miere cu adevarat BIO, locurile in care ducem albinele trebuie sa fie doar paduri, departe de orice sursa de poluare sau culturi agricole intensive, motiv pentru care suntem certificati si ca “Produs Montan”“ explica Herţa Cosmin.
Provocarile nu au lipsit. Schimbarile climatice si importurile masive din Ucraina si China au afectat grav productia interna.
„Anul acesta a fost un dezastru din punct de vedere climatic. Apicultura era mult mai profitabila acum zece ani, dar preturile scazute ale mierii din import au dezechilibrat piata,” afirma Herta Cosmin. Anul trecut am beneficiat de subventii pentru familiile de albine chiar daca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi toate cheltuielile. “Am primit 25 de lei pentru fiecare familie de albine, dar aceasta suma nu acopera nici macar un kilogram de miere necesar stupinei peste iarna. Insa e un semn ca apicultura incepe sa primeasca atentia necesara.”
Desi anul agricol nu a fost favorabil, Ioan Cosmin Herţa si echipa sa raman optimisti si continua sa isi extinda afacerea. “Am pregatite 300 de familii pentru anul urmator, care vor intra direct in productie. Vrem sa fim recunoscuti la nivel international si participam la targuri organice importante, precum SIAL Paris in luna octombrie,” adauga el.
De asemenea, Herţa Bio Apicole colaboreaza cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), participand la targurile organizate in cadrul institutiei.
Compania vinde produse in magazine naturiste si traditionale din Romania, toate produsele fiind certificate ecologic. De asemenea, reprezinta Romania la cele mai mari targuri internationale din domeniul produselor bio, cum ar fi BioFach Nuremberg, Anuga Koln, Seoul Food & Hotel Coreea de Sud, Sial Paris (urmeaza).
In fata tuturor provocarilor, Ioan Cosmin Herţa continua sa creada in potentialul extraordinar al apiculturii romanesti si sa lupte pentru ca mierea produsa de el sa fie recunoscuta la nivel global. „Calitatea si autenticitatea sunt cheia succesului nostru, iar participarea la targuri internationale este modul nostru de a pune Romania pe harta produselor organice de top.”
uh6a8t