Productie medie de peste 9 to/ha la porumb in Giurgiu, in 2017

Productie medie de peste 9 to/ha la porumb in Giurgiu, in 2017

 

PORUMBULGiurgiu este judetul care a obtinut, anul trecut, cea mai mare productie medie la hectar la cultura de porumb: 9.298 kg/ha, ceea ce inseamna cu peste 1.000 kg in plus fata de urmatoarea clasata in topul judetelor si cu peste 3.000 de kilograme comparativ cu media pe tara. Pe locul doi in acest clasament s-a aflat judetul Ialomita – 8.066 kg/ha, urmat de Braila – 7.910 kg/ha, Calarasi – 7.758 kg/ha, Buzau – 7.705 kg/ha, Neamt – 7.276 kg si Ilfov – 7.197 kg/ha. La nivel national, media inregistrata in 2017 a fost de 5.950 kg/ha, potrivit datelor comunicate Agrostandard de Ministerul Agriculturii. Productii bune, dar inca destul de departe de recoltele obtinute in statele vestice, adica ne putem compara mai degraba cu Republica Ceha sau Bulgaria si mai putin cu Spania sau Franta…

In topul european, primele pozitii sunt ocupate de Spania, care a raportat 11,1 to/ha, Germania – 10,5 to/ha, Franta -10 to/ha, Grecia – 10,4 to/ha, Italia – 9,3 to/ha, Polonia – 7 to/ha, Ungaria – 6,9 to/ha, Republica Ceha – 6,8 to/ha si Bulgaria – 5,9 to/ha, potrivit unor date CURS.

De remarcat prezenta culturii de porumb la nivelul intregii tari, existand zone cu potential ridicat de productie in aproape toate judetele, exceptie fiind judetul Caras-Severin.

In 2017, suprafetele cultivate cu porumb in Romania au atins 2,402 milioane de hectare, in scadere cu 179.000 ha, raportat la 2016, de pe care a fost obtinuta o productie de 14,326 milioane de tone, mai mare cu 3,580 milioane de tone raportat la anul anterior, potrivit datelor INS.

Mai multe informatii despre potentialul solurilor din Romania si productiile obtinute la cereale, anul trecut, puteti afla din studiul “Cele mai productive soluri din Romania. Top producatori cereale”. Pentru detalii ne puteti contacta la urmatoarea adresa de e-mail: agrostandardexpo@gmail.com.

TOP JUDETE CELE MAI MARI PRODUCTII (KG/HA)

Giurgiu 9.298
Ialomița 8.066
Brăila 7.910
Călărași 7.758
Buzău 7.705
Neamț 7.276
Ilfov 7.197
Total țară 5.950

Sursa: MADR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *