Judetul Mehedinti este o importanta zona agricola a tarii, cu un fond funciar de 187.910 ha, unde seceta este un fenomen cu care fermierii se confrunta an de an, in grade mai mari sau mai mici. Urmarea se vede in volumul recoltelor, in anumiti ani pierderile fiind aproape totale. Un astfel de exemplu este anul 2015, când seceta a afectat 13.000 de hectare de porumb şi aproximativ 8.800 hectare de floarea soarelui, potrivit unei evaluari centralizate la nivelul Directiei Agricole Mehedinti, gradul de calamitate fiind de peste 30%. Din pacate, fermierii care au primit despagubiri, venite in decembrie 2015, se vad acum nevoiti sa dea banii inapoi, ba mai mult, sunt obligati sa plateasca si penalitati. Motivul: erorile facute de comisiile de evaluare si bineinteles, asa cum se tot intampla in Romania, schimbarea legislatiei in domeniu, care se aplica retroactiv. Comisiile care au stabilit pagubele in schimb nu sunt sanctionate in niciun fel, in timp ce fermierul se afla intr-o situatie absurda, pe care nu o poate rezolva pe moment.
Oricum, pâna se decide ce va face, statul are grija sa-i opreasca banii din subventiile pe care le mai are de primit. Iar astfel de cazuri sunt peste tot in tara.
“Am primit despagubiri pentru porumb si floarea soarelui. In urma controlului (n.red-din iarna) s-a stabilit ca desi am primit bani pentru porumb, la floarea soarelui trebuie sa dam banii inapoi pentru ca ajutorul a fost acordat in mod eronat. Mai mult. sunt obligat sa platesc si penalitati la acesti bani la un an distanta. Partea ciudata este ca la cultura de porumb s-a considerat ca mi s-au dat banii corect, iar la floarea soarelui-nu, ori vorbim de seceta, un fenomen care este obiectiv si afecteaza toate culturile. Dupa ce ai stabilit prin comisie, este complet nejustificat sa revii si sa spui ca la porumb este ok, iar la floarea soarelui-nu. Cred ca este vorba de o neconcordanta la nivel de lege, iar statul trebuia sa-si asume raspunderea”, se plânge Filip Burnabel, un fermier din localitatea Salcia din judetul Mehedinti.
In aceeasi situatie se afla si Cornel Stroescu, unul din cei mai mari fermieri din zona, care a tras un semnal de alarma cu privire la aceasta situatie de mai multa vreme, fara succes insa.
Citeste si Seceta, multinaționalele și dezinteresul guvernului au băgat vaca românească în abator
“Penalitatile depasesc uneori suma primita. De ce nu s-a procedat ca la APIA, adica sa primesti banii dupa ce se termina controlul. De ce nu raspunde comisia, ca doar ea a stabilit gradul de calamitate si de ce nu o trage nimeni la raspundere?”, si-a exprimat nemultumirea la B1Tv Cornel Stroescu.
Sursa: Agroteca