Marius Șerban
Micii legumicultori români au prins gustul producțiilor mari, realizate pe substrat mineral. Iar la producții de 400 de tone la hectar, nici nu-i mai intereseaza că roșiile nu mai sunt ca altădată. Și nici măcar nu sunt de blamat, pentru că trebuie să supraviețuiască în condițiile actuale de subfinanțare. Pe de altă parte, oricum, hipermarket-urile și consumatorii vor ca roșiile și castraveții să arate cât mai bine, fiind mai puțin preocupați de gustul lor. ”Roșiile și castraveții crescute pe substrat mineral arată mai bine decât cele tradiționale cultivate pe pământ pentru că sunt crescute numai cu chimicale, le bagă mai multe îngrășăminte, așa că sunt mai mari și arată mai bine chiar dacă nu mai au niciun gust. Din păcate, cei de le hipermarket-uri sunt foarte interesați ca marfa să arate bine, ca roșiile să fie mari și frumoase. Nu-i interesează deloc că n-au niciun gust, ci doar să ia ochii clientului”, a declarat pentru Agrointel, Florin Ciobanu, un legumicultor din județul Olt, președintele Asociației Tinerilor Fermieri din Olt.
În plus, spun legumicultorii, hipermarket-urile nu precizează explicit cum a fost produsă roșia sau castravetele pentru că, oricum, consumatorii din România sunt sensibili mai mult la preț și nu par să fie deranjați de chimicalele din legume.
”Dacă te duci în hipermarket nu scrie pe niciunde când cumperi roșii că este roșie crescută în fermă tradițională sau în fermă modernizată, că roșia este crescută pe pământ sau pe substrat mineral”, a continuat fermierul din Olt.
El a arătat că tot mai mulți legumicultori încep să cultive roșii și castraveți pe substrat mineral, care permite obținerea unor producții de până la zece ori mai mari. Producătorii recurg la această metodă, pentru că, fiind puternic decapitalizați, există riscul să iasă de pe piață cu culturile tradiționale.
”La un hectar de seră, cu roșii hibrid cultivate pe pământ, scoți cel mult 50 de tone de roșii. La o seră cu substrat mineral câștigi și 400 de tone la hectar, deci de vreo zece ori mai mult. La o așa productivitate este de la sine înțeles că acești producători pot veni cu prețuri foarte mici și îi pun în dificultate pe cei care cultiva roșii în mod tradițional. Cultura pe pat mineral se pretează mai ales la roșii și castraveți, unde productivitatea este foarte mare, și mai puțin la ardei unde nu ies producții atât de mari”, a adăugat Ciobanu.
Situația este cu atât mai dificilă pentru legumicultorii români cu cât, piața este invadată de astfel de produse venite mai ales din China și Polonia la prețuri de dumping.
”Dacă înainte România ținea piețele din Rusia și RFG, acum mai toată pasta de tomate, de exemplu, este adusă din Polonia și China. Românii acoperă doar 10% din vânzările de pastă de tomate și zacuscă față de vreo 60-70% acum zece ani. Chinezii profită de producțiile mari și de forța de muncă ieftină și au invadat piața cu pastă de tomate, în general, de slabă calitate. Densitatea pastei de tomate este măsurată în grade BRIF și este în funcție de cantitatea de tomate folosită (6-7-10 kilograme). La așa producții și la costuri mici îi îngroapă pe români”, a declarat George Lazăr, vicepreședinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeșeni care cultivă legume pe mai bine de 50 de hectare în județul Argeș.
”Cultură fără sol”
Tehnicile de ”cultură fără sol” au debutat în anul 1973 când cercetatorii britanici au publicat rezultatele studiului lor cu privire la culturile pe film nutritiv.
Olandezii au fot primii care au îmbrățișat acestă cultură în 1975 când au folosit vată minerală daneză îmbibată cu substanțe nutritive pentru a cultura de tomate. În România, deși primele încercări de implementare a acestui sistem au avut loc încă din 1969, cercetările s-au oprit la scurt timp după acestă dată, chiar dacă în anii 80 au existat unele încercări timide în acest sens. Aceste culturi, care pot ajunge la producții de 500-550 de tone la hectar pentru roșii și la 700-800 de tone la hectar pentru castraveți sunt practicate pe scară largă în Europa în țări precum Olanda, Franța, Belgia, Anglia, Danemarca, cel mai mare producător în acest sistem din afara Europei fiind Japonia.
Substratul de cultură cel mai foloist este realizat din solul serei amestecat cu pietriș, nisip, paie, mraniță, turbă roșie și neagră (în proporții egale) și turbă fertilizată. Substratul este ”fertirigat” cu înfrășăminte solubile de tip Kemira la care se adaugă îngrășământ organic lichid Stimusoil 200. Recipienții folosiți pentru cultivarea plantelor sunt saci din folie de polietilenă și găleți din PVC.
