Cand era prin clasa a doua, Cristiana Copos s-a trezit cu chef de catarat in visinul din fata casei. A adunat cele mai frumoase fructe si s-a gandit sa le dea un scop, asa ca a pus mana pe Sanda Marin si a pus de-o prajitura. Doar ca in loc de prajitura cu visine, i-a iesit… visine cu prajitura. Si ca sa fie drama completa, nerabdator sa guste delicatesa, fratele mai mare a scos-o din tava inainte sa se raceasca. Din pufos, cum trebuia sa fie, blatul s-a pleostit cat platoul, de-a trebuit sa o deguste familia direct cu lingura.
Nimic din experimentul asta nu anunta vreun succes rasunator in industria dulciurilor. Dar pentru Cristiana Copos, viata a aranjat lucrurile cum a vrut ea. Iar Ana Pan a fost cireasa de pe tort!
“Am inceput dintr-o intamplare”
La momentul 89, era cercetator la Institutul Central de Informatica. Prajituri facea doar in week-end, pentru familie si musafiri, asa cum faceau toate gospodinele traite in Epoca de Aur. Invatase bine la scoala, asa ca ii ajuta cu meditatii gratuite pe copiii prietenilor de familie. Si ca sa le insufle dragul de carte, le mai pregatea cate-un dulce. Pana-ntr-o zi…
“O prietena avea nevoie de ajutor. Avea un garaj liber si m-am gandit ca as putea sa o ajut daca facem niste prajituri impreuna. Ne completam perfect: faceam prajiturile, iar ea se pricepea sa dea lamaile pe razatoare, sa aleaga nuca, sa dea la masina si sa aprecieze corect cantitatile si durata.”
De la gand la fapta n-a fost mult
Doar ca sa fii antreprenor in Romania post-comunista nu era deloc o treaba simpla. Cand au vrut sa puna ideea in practica, li s-a spus ca garajul ala e in spatele casei cuiva important, ca nu puteau face prajiturile acolo, si-au fost trimise sa-si caute alta locatie. Au gasit-o in Beller.
“Erau doua magazine care vindeau paine o ora pe zi, iar oamenii au fost de acord sa ne dea unul dintre spatii. Dar cand a trebuit sa semnam actele, prietena n-a mai venit, asa ca am ramas cu problema in brate.”
Citeste si Sa “democratizam” accesul la fondurile europene! Sunteti de acord?
Fiecare trebuia sa puna cate 8000 de lei. Erau o groaza de bani pe care, evident, nu-i avea. Dar i-au sarit in ajutor colegii de la Institut care au facut un CAR. Asa, fara niciun act de garantie, doar cu o strangere de mana, Cristina Copos facea primul si cel mai important gentlemen’s agreement din viata ei.
Utilajele erau destul de scumpe, iar banii pe care ii avea nu-i ajungeau nici pe departe. A retras 50.000 de lei pe care ii depusese ca avans pentru o masina, dar tot nu era destul. Ar fi trebuit sa se imprumute la banca, dar n-avea cu ce sa gajeze. Tot colegii au ajutat-o.
“Ne-am imprumutat de 200.000 de lei in schimbul carora banca lua niste garantii foarte mari. O prietena a gajat cu garsoniera ei, o alta colega de la Institut a gajat cu apartamentul si masina, un alt prieten a gajat cu apartamentul lui, iar un alt prieten a venit si ne-a dat banii pe care soacra lui ii pusese de-o parte pentru inmormantare. Dar femeia era bine, sanatoasa, asa ca ne-a dat banii cu toata increderea. Cu toti oamenii astia am ramas prietena si le-am spus ca oricand in viata pot sa ma caute, la orice ora. Nu cred ca azi mai gasesti oameni care sa empatizeze in felul asta cu tine atunci cand ai o problema.”
Si-a propus sa readuca imaginea cofetariei de altadata, cu prajiturile copilariei
Toata lumea le gasea in cofetarii, dar de fapt aveau tot felul de inlocuitori de materii prime si devenisera, practic, inlocuitori de prajituri. A gasit fosti maistri care lucrasera la Capsa si la Nestor, trei oameni extraordinari, de peste 70 de ani, care au acceptat sa lucreze in laborator. Personalul era si el tot improvizat: doi absolventi de liceu cu profil alimentatie publica plus (ati ghicit!) colegii de la Institut care veneau sa ajute dupa orele de program.
Nici macar dupa ce a prins contur, Cristiana nu l-a privit ca pe un business, asa ca o vreme si-a pastrat si jobul de cercetator. Dormea doar cateva ore pe noapte. Momentul deciziei a venit in ziua in care, de oboseala, si-a pierdut vocea.
“Am deschis in 24 noiembrie 1990. Tin minte prima zi. Ideea de prajitura de casa era destul de haiduceasca. Aveam doua cuptoare mari in laborator, dar de care mi-era frica pentru ca faceau un zgomot teribil si se stricau aproape la doua zile, iar prajiturile astea de casa le faceam in cuptorul de la aragaz, un aragaz mic, in care faceam prajituri toata noaptea, cand veneam de la Institut. Le-am dat oamenilor sa guste, ei au fost atat de incantati incat, la un moment dat, au inceput sa se formeze cozi care n-as fi crezut niciodata ca le voi avea la cofetarie.”
Cristiana Copos a fost atenta si la designul pe care il pastreaza si azi, la AnaCo., in aceeasi linie, pentru ca e cumva copilul de suflet. Practic, Ana Co. este mama tuturor Anelor: si Ana Pan, Ana Electronics, si Ana Hotels, a fost cheagul cu care au pornit toate celelalte societati.
Comedia este tragedia peste care trece timpul. Asa a fost: un soi de comedie
In 1990, privatizatii nu erau foarte bine vazuti. Nici vorba de cultura antreprenoriala de azi, asa ca totul mergea foarte greu.
Totul era rationalizat, primea jumatate de bidon de frisca pe zi cand de fapt avea nevoie de 2-3 bidoane. La ciocolata, ii dadeau doua bidoane pe saptamana. Aparusera un soi de mici intreprinzatori, care pentru o aprobare de 5 bidoane de ciocolata cereau chiar si 400 de dolari. La fel cu ouale sau cu detergentul.
“Ce ma facea fericita in 1990? Faptul ca am luat odata un bax intreg de detergent OUI, un detergent egiptean, si ca cineva de la un depozit mi-a facut hatarul si m-a ajutat sa cumpar mai multe cartoane pe care sa pui prajiturile de cat aveam norma prin aprobarile pe care le luasem”.
Increderea venea de la clienti, dar si de la datoriile pe care le avea si pe care trebuia sa le achite, pentru ca prietenia sa fie dovedita si invers. A facut totul intuitiv.
“Vedeam filme la televizor, la tele7abc, motivationale. Imi amintesc un film cu o doamna care facea bomboane pe undeva prin America si iti dadeai seama ca, daca unii au reusit, ai putea si tu”.
Toate produsele cu care a pornit Cristiana Copos sunt si acum. A pornit cu 4 tipuri de prajituri de casa, iar acum are peste 40 de feluri, unele inspirate chiar de clienti, care au inceput sa vina cu retete de la bunica sau cu ce si-ar fi dorit ei sa gaseasca la Ana.
„Asta incercam de fiecare data, sa-mi ajut clientii sa nu se duca acasa, sa piarda nu stiu cate ore, sa nu stie daca le ies prajiturile si sa faca o tava pe care sa fie apoi obligati sa o manance. Eram utila si prezenta in momentele importante din viata lor. Conteaza foarte mult factorul asta emotional, pentru ca oamenii capata incredere in tine, iar asta ne-a ajutat si mai tarziu, in celelalte businessuri pe care le-am facut, pentru ca oamenii aveau incredere si ne sunau: vreau si eu televizor, sau vreau sa merg la munte sau vreau sa merg la mare…”
E o zona de incredere care deja s-a construit in timp. Si la care a contribuit cu siguranta si implicarea Cristianei Copos in cauze caritabile, mai ales in zona sanatatii cu Fundatia Ana si cu Renasterea, impreuna cu Mihaela Geoana.
“Cred ca aceste cauze in care ma implic sunt niste produse ale semintelor puse de mine sau de altcineva din copilarie. M-am implicat pentru ca au fost persoane din viata mea care aveau nevoie de ajutor”.
Acum, misiunea e dusa mai departe de fiica ei, Alexandra. A lucrat de mica. Din clasa a doua a fost in cofetarie, la debarasat. In clasa a treia, avea deja trei mese de care se ocupa. Mai tarziu, a facut practica in laborator, pe urma in Ana Electronic, in secretariat, apoi housekeeping la Crown Plaza si, mai tarziu, in bar.
“Era foarte important ca ea sa vada copii care erau aproape de varsta ei si care munceau. Pe doi dintre ei i-a convertit si au facut facultate. Am invatat-o ca in viata iti trebuie ce-ti trebuie ca sa traiesti, nu ca sa consumi. Copiii trebuie sa invete de la o zi ca trebuie sa-si castige existenta, pentru ca noi nu suntem nemuritori si daca tu intr-o zi dispari, trebuie sa stii ca ti-ai invatat copilul sa se descurce in viata”.
A vrut sa aduca atmosfera new-yorkeza, unde era obisnuita, impreuna cu colegii ei, sa vina sa-si puna laptopul in priza si sa stea ore in sir si sa munceasca. A reusit prin Ana Baking Co unde gasesti si de mancare, nu numai produse dulci, ci si paine, si patiserie, si pachet de mic dejun si pachet de lunch, dar si o atmosfera academica si mai occidentala pe care foarte multi care calatoresc o cauta.
„Ma bucur ca, la randul ei, incearca sa propage informatia pe care a primit-o in strainatate si sa o dea copiilor si tinerilor din Romania, cum mi se pare firesc ca asta trebuie sa faca fiecare dintre noi atunci cand consideram ca stim ceva si putem sa-l ajutam pe cel de-alaturi”.
Trebuie sa-ti pese, trebuie sa-l iubesti pe client
“Nu e facut nimic la intamplare, ma intereseaza ca oamenii sa pretuiasca lucrurile pe care le facem, pentru ca ei dau niste bani pentru care muncesc. Si atunci cand pleaca pe usa ta, trebuie sa fie multumiti.
Eu nu am fost un om care sa deschid usa cu piciorul undeva, indiferent daca cunosteam sau nu, din respect pentru toata lumea. Sunt un om care sta la coada chiar si la mine la cofetarie, daca vreau sa-mi iau niste prajituri. Pentru ca respectul, indiferent daca uneori nu e rasplatit la randul lui prin respect, e bine sa ne guverneze viata. Dand respect pentru ceilalti, dai respect pentru tine”.
Sursa: FoodBiz
