Ciocolatierii isi vor lansa colectiile de dulciuri si cadouri pentru sarbatorile pascale pe 21 martie, la Bucuresti. Festivalul Chocolate Saga deschide sezonul primaverii cu o editie de Pasti a evenimentului, la Sala Palatului din Bucuresti si va reuni cele mai mari nume din Romania in domeniul ciocolatei.
Fiind singura expozitie de profil din tara, ciocolatierii si-au exprimat nevoia acestui eveniment la inceputul primaverii, cu scopul de a definitiva contractele si parteneriatele pentru perioada sarbatorilor de Paste. Nu vor lipsi demonstratiile live, lansarea unor noi colectii de praline si figurine de Pasti, dar si o serie de gusturi inedite, in premiera.
Aceasta editie pare sa devina cea mai asteptata traditie, sustin organizatorii. Peste 70% din standuri au fost ocupate in doar cateva zile de la deschiderea vanzarilor.
„Dupa 4 editii in doar doi ani, piata de ciocolata din Romania prinde contur. Atat maestrii ciocolatieri, cat si vizitatorii considera ca acest eveniment a pus bazele unei industrii de nisa in Romania, fiind un pion important in dezvoltarea acesteia si in a pune tara noastra pe harta celor mai importante puncte de reper din industria mondiala de ciocolata. Dovada este faptul ca unul dintre cei 4 finalisti ai celui mai important concurs international de ciocolatieri este roman: il cheama Marinel Bejan si talentul si dedicarea lui ne reprezinta anul viitor la finala World Chocolate Masters, la Paris”, declara Adina Istrate, organizatorul evenimentului.
Partenerii evenimentului
Ca si la editia precedenta, partenerul oficial Omnia Gusti Chef Suppliers, unul dintre cei mai mari furnizori de ingrediente pentru industria de profil si alaturi de el, Dulcinella, unul dintre jucatorii cu cea mai rapida dezvoltare in industria de cofetarie si ciocolata, vor sustine Festivalul Chocolate Saga.
Live – evenimente spectaculoase de creatie cu si din ciocolata
Asa cum s-a intamplat si la editiile anterioare, si in acest an organizatorii au pregatit o zona pentru demonstratii, in care maestri talentati ai ciocolatei vor sustine demonstratii in toate cele 3 zile de eveniment, potrivite pentru toate tipurile de public – de la spectacole de creatie, la demonstratii practice, cat si prezentari de produse si colectii noi. Acestea vor fi transmise live atat pe ecranele expozitiei, cat si pe paginile de social media Chocolate Saga si ale partenerilor media.
Se lanseaza Colectiile de Pasti
“Cadourile de Pasti incep cu dulciurile. Iar dulciurile incep cu ciocolata. Oamenii de toate varstele vor sa vada noile colectii si sa le achizitioneze din timp. Realitatea este ca ciocolata romaneasca este spectaculoasa, atat din punct de vedere al lucrarii estetice, cat si atunci cand vorbim de gust si de ….sanatate. 80% dintre expozanti aduc in expozitie produse sanatoase. Unii dintre ei pluseaza si dau un scop medicinal preparatelor, arata Adina Istrate.
“Am inteles ca industria are nevoie de o intalnire cu public la Bucuresti, perioada inceputului de primavara fiind foarte aglomerata, cu multe sarbatori. Si pentru ca este un subiect de interes national, suntem bucurosi sa facilitam aceasta intalnire unica intre ciocolatieri, partenerii lor care vand produsele, cumparatori si publicul larg. Este momentul in care se lanseaza colectiile, se semneaza contractele, se fac degustari si chiar rezervari de produse pentru Pasti” – Andreea Ilina, organizator.
Chocolate Saga, cel mai mare Festival al Ciocolatei din Romania, editia a 5-a, se va desfasura la Sala Palatului, in Bucuresti, in perioada 21-23 martie 2025 si va reuni furnizori, pasionati de ciocolata, creatori de dulciuri de cea mai buna calitate, precum si produse artizanale sau bauturi.
2ellgl
chd618
pk2msu