Celebra lege 321/2009 a supermarketurilor, repusa pe tapet. Politicienii se pregatesc de alegeri…

Celebra lege 321/2009 a supermarketurilor, repusa pe tapet. Politicienii se pregatesc de alegeri…

 

magVa mai aduceti aminte de celebra Lege 321/2009 a supermarketurilor, intrata intr-un con de umbra de ceva vreme? Ei bine, fiind an electoral, politicienii o pun iar pe tapet, mai ales ca da bine la public sa vorbesti de produse romanesti la raft, de sustinerea producatorilor locali si a economiei autohtone. Astazi, de exemplu, pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor se afla un Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, raportor fiind Marian Sorinel Vrajitoru.

Trebuie sa stiti, insa, ca in piata toata lumea doreste anularea unui alt act normativ, la fel de celebru, Legea 150/2016, care nici la acest moment nu are norme de aplicare. O lege despre care s-a scris atat de mult si care a inflamat spiritele intre producatori, distribuitori si comercianti, ba chiar si la Bruxelles, dupa cate se pare la presiunea retailerilor.

Cel mai ciudat, ea a fost respinsa de mai toti jucatorii din piata pe parcurs, desi initial acestia s-au ingramadit sa-si asume cu mare emfaza „reusita” la momentul respectiv, mai ales ca aducea voturi. Inclusiv ministrul Petre Daea s-a declarat sustinatorul ei la acea vreme…Acum, ca tot este an electoral o luam de la capat…

Citeste si Ioan Ladosi: Legea supermarketurilor este castrata. Noi, porcarii, nu ne mai regasim in forma actuala, asa ca nu ne mai intereseaza

Si nu care cumva sa credeti ca este vorba de o surpriza, pentru ca de ceva vreme se tot aud voci care solicita o noua Lege a Supermarketurilor. Sa ne aducem aminte ce spunea Aurel Popescu, presedintele Rompan, in toamna, la Indagra.

„Pornind de la faptul ca hipermarketurile fac o presiune foarte mare si ne solicita in continuare taxe si pentru servicii si pentru deschidere de magazine si alte actiuni ale lor, in primul rand, noi pe plan national am solicitat, iar Comisia de Agricultura din Camera Deputatilor a fost de acord sa ia in calcul anularea Legii 150 din 2016 care a modificat Legea 321/2009 … In perioada imediat urmatoare se va discuta acest lucru, pentru ca Legea 150 a fost o lege proasta care ne-a bagat pe toti in belea. Noi platim acum niste servicii, care de fapt nu sunt legiferate prin nimic’’, a declarat Aurel Popescu.

Citeste si Se pregateste anularea Legii 150/2016? „A fost proasta si ne-a bagat pe toti in belea’’, spune Aurel Popescu, presedintele Rompan

Ce modificari ar putea sa apara in 2019? Cel mai important, ar trebui sa se lucreze la definitii si termene de plata, inclusiv la solicitarea oficialilor de la Bruxelles, dupa cum ne-a declarat Ovidiu Gheorghe, presedintele Asociatiei Companiilor de Distributie de Bunuri din Romania (ACDBR), care a participat si la discutiile din 2016 in calitate de reprezentant al Patronatului Vinului.

„Trebuie sa se schimbe definitiile, cum ar fi de exemplu, la alimentul proaspat. In lege scrie ca alimentele proaspete se platesc la 7 zile, ori in realitate nimeni nu plateste astfel, sau ca apa minerala si alcoolul fac parte din aceasta categorie….Nici UE nu este de acord cu definitia pentru produsul proaspat. Mai este de lucrat insa si la termenele de plata care ar tebuie legate de termenul de valabilitate”, a precizat Gheorghe.

Citeste si Olteanu, Agromad Crops: Nu vad investitii noi cu credite si banii fermierilor, in urmatorii doi ani

Cat despre procentul de 51% produse proaspete romanesti la rafturi, subiectul zilei in urma cu vreo trei ani, ramane de vazut ce se va intampla…Pana la urma traim in Europa si trebuie sa ne confomam legislatiei europene, nu-i asa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *