Analiza AgroGo: Romania are cea mai mare suprafata cu rapita de dupa 2010. Preturile vor fi insa mai mici

Analiza AgroGo: Romania are cea mai mare suprafata cu rapita de dupa 2010. Preturile vor fi insa mai mici

 

rapitaRapita a fost o cultura vedeta in 2016, datorita preturilor mari pe care le-a avut in piata. Conform pietei bursiere, preturile rapitei vor fi mai mici in 2017, sustine Vasile Topac, co-fondator AgroGo, platforma de tranzactionare online a cerealelor si inputurilor. Anul trecut, rapita a ajuns la preturi record pentru ultima perioada, cotatiile de la bursa MATIF Paris – cea mai reprezentativa pentru regiune — depasind valoarea de 1.900 RON/tona.

Chiar daca pretul primit in piata locala a fost unul putin mai mic,  acesta a fost foarte bun, fiind mult mai mare fata de pretul din sezoanele precedente. Acest lucru a facut ca suprafata semanata cu rapita in Romania, in acest sezon, sa fie cea mai mare de dupa anul 2010, ajungand la peste 460.000 de hectare in 2017, fata de 412.000 in 2016. Desi a trecut printr-o iarna dificila, in cele mai multe regiuni din tara, rapita a razbit destul de bine — inca nu stim exact efectul valului de frig si al zapezii din luna aprilie.

Daca sezonul acesta productia va fi una decenta, tot ce mai asteapta fermierii este un pret bun. Vor fi insa preturile din acest sezon similare cu cele din sezonul trecut?

Cotatiile futures (cu termene de livrare in viitor) de la bursa MATIF ne arata ca, in prezent, rapita se tranzactioneaza in jurul valorii de 1.800 RON/tona pentru livrarea in luna mai 2017, sustin specialistii de la AgroGo.

“Daca ne uitam insa la luna august — urmatoarea luna de livrare disponibila la MATIF, dupa mai — vedem ca pretul este de doar 1.650 RON/tona; vezi curba futures din graficul de mai jos. Cand spun doar 1.650, nu ma refer la faptul ca pretul este mic, neprofitabil, ci din contra. In mod normal, acest pret ar trebui sa asigure, in continuare, o rata de profit buna pentru fermieri. Daca pretul se mentine insa la acest nivel, va fi simtitor mai mic fata de sezonul trecut”, este de parere Vasile Topac.

Aceasta scadere nu ar fi una anormala, dat fiind faptul ca sezonul trecut a fost unul de varf in materie de preturi la rapita. Tot cotatiile futures ne arata ca, si in sezonul urmator (2017-2018), pretul rapitei este vazut de catre traderi la un nivel mai mic fata de cel din sezonul actual. Acest lucru poate avea diverse cauze, printre care ar putea fi suprafata cultivata mai mare, stocurile mari sau o nevoie mai mica in industrie.

In concluzie, chiar daca preturile cu livrare in prezent sunt inca mari, cele pentru livrare in vara lui 2017 sunt ceva mai mici, la fel si cele din sezonul 2017-2018. Ramane de vazut cum vor evolua preturile in luna mai.

“Este recomandat ca persoanele direct interesate de preturile cerealelor sa urmareasca, in plus fata de preturile spot (din prezent), si cotatiile din viitor. Este bine stiut faptul ca preturile futures se schimba in fiecare zi. Nimeni nu poate garanta ca pretul va ramane la un anumit nivel, de aceea este bine sa le verificam regulat”, afirma Topac.

Despre AgroGo

AgroGo, platforma de tranzactionare online a cerealelor si inputurilor, ofera o alternativa simplificata a burselor de marfuri si sprijina astfel fermierii romani, prin incurajarea concurentei cumparatorilor in piata. Mai mult, AgroGo este singura platforma din Romania pe care se pot tranzactiona cereale la disponibil sau la termen.

AgroGo a fost creat cu scopul de a reduce riscurile si a creste profitul fermierilor, procesatorilor si chiar al traderilor. Platforma ofera informatiile necesare pentru luarea deciziilor in vanzarea si cumpararea de cereale (preturi la zi, analize, grafice, stiri etc.), si permite tranzactionarea intr-un mod organizat a produselor agricole.

Preturile cerealelor sunt obtinute de la principalele burse internationale (MATIF – Paris, CBOT/CME – Chicago s.a.) si sunt completate de datele obtinute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanta, precum si de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentand cele mai multe surse de preturi din tara actualizate periodic.

One thought on “Analiza AgroGo: Romania are cea mai mare suprafata cu rapita de dupa 2010. Preturile vor fi insa mai mici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *