Adrian Chesnoiu: Avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre

Adrian Chesnoiu: Avem stocuri de ulei, astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre

 

Adrian Chesnoiu susține că există suficiente stocuri de ulei atât la retaileri, cât și la procesatori și nu se justifică isteria creată în ultima perioada, a doua după ceea ce s-a întâmplat cu prețurile la benzină și motorină. Stocurile de cereale, alimente şi ulei sunt monitorizate zilnic la Ministerul Agriculturii, a dat asigurări Adrian Chesnoiu.

 „Am văzut că s-a iscat iarăşi o mare isterie legată de faptul că România nu va mai avea stocuri de ulei şi toată lumea a dat buluc în magazine să cumpere ulei. Profit de această ocazie să le spun tuturor că avem stocuri de ulei până la noua recoltă, că nici măcar nu a fost însămânţată floarea soarelui, dar avem stocuri de ulei astfel încât să nu apară niciun fel de dezechilibre. Îi rog pe toţi românii să înţeleagă că tot ceea ce le transmitem pe căile oficiale se bazează pe date reale. Noi, la Ministerul Agriculturii, monitorizăm evoluţia stocurilor în fiecare dimineaţă. Am o celulă de analiză, de criză la Ministerul Agriculturii şi tocmai asta facem, verificăm stocurile şi de cereale, şi de alimente, şi de ulei”, a afirmat Adrian Chesnoiu.

El spune că nu este nevoie ca populația să cumpere mai mult ulei decât este necesar, pentru că nu este cazul. România are suficiente rezerve până la noua recoltă și oricum produce mult mai mult decât are nevoie, așa că nu este cazul să ne facem griji. De altfel, cu o producție de circa 3 milioane de tone de semințe de floarea soarelui, din care un million de tone merge la procesare pe plan intern, România reprezintă cel mai mare producător de floarea soarelui din UE.

„Pe lângă faptul că se află în depozite suficiente cantităţi de ulei pentru a nu apărea dezechilbire, avem şi stocuri de floarea-soarelui la fabricile producătoare de ulei din ţara noastră şi avem fabrici producătoare de ulei, nu depindem de importuri majore în această privinţă. Le transmit încă o dată românilor pe această cale să nu intre în isteria care s-a creat atunci când s-a anunţat că preţul la combustibil va exploda, să nu înceapă acum să cumpere cantităţi mari de ulei, mai mult decât le este necesar. Dacă au văzut că în anumite magazine afişe sau anunţuri că se limitează distribuţia de ulei sau vânzarea de ulei la maxim trei baxuri a fost făcut tocmai în încercarea de a le transmite un mesaj foarte clar ca cineva să nu speculeze pe acest subiect şi să creeze panică şi isterie în rândul populaţiei”, a precizar ministrul Agriculturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *