2022, cel mai bun an din istorie pentru Profi

2022, cel mai bun an din istorie pentru Profi

 

Anul 2022 a fost cel mai bun din istoria Profi Romania, cu o cifra de afaceri estimata la peste 11miliarde lei, ceea ce inseamna o crestere de circa 20% fata de 2021, in conditiile unei inflatii ridicate, dar si a unor deschideri sau remodelari care au vizat un numar total de 250 de magazine.

Acelasi numar de unitati este avut in vedere si pentru acest an, fiind programate investitii de 500 milioane euro. Mai trebuie mentionat si faptul ca, in prezent, costul de creditare este de cinci ori mai mare, a declarat seful Profi, Gaetan Pacton, care a adaugat ca decizia de a remodela sau investi intr-un magazin nou este analizata la nivel de companie, astfel incat sa fie luata cea mai buna decizie.

In prezent, Profi a ajuns la 1,2 milioane clienti zilnic si are 1,4 milioane de utilizatori ai aplicatiei cu acelasi nume, lansata in aprilie, de care conducerea firmei se declara foarte multumita. De altfel, digitalizarea va fi privita si in continuare cu mare atentie in viitor.

Circa 95% din marfa este achizitionata din Romania, fiind lansate mai multe programe in ultima vreme pentru a sustine producatorii locali.

 Bataie pe forta de munca

Retailul se numara printre sectoarele economiei cu cea mai mare nevoie de forta de munca, dar si cu o mare fluctuatie de personal. Seful Profi Romania, Gaetan Pacton, recunoaste ca este greu sa tii un angajat care are un salariu minim pe economie si care pentru 50-100 lei este dispus sa se mute imediat la un alt anjator.

Profi este cel mai mare angajator privat din Romania, cu peste 28.000 de salariati.

‘’La momentul la care am un om cu castig minimum pe economie, sa zicem, si are 3 sau 4 variante la fel de serioase de job, fie ca este un depozit logistic, magazin alimentar sau orice fel de societate, experienta spune ca pentru 50 de lei un angajat poate sa ia decizia sa se mute, pentru 100 de lei, decizia este imediata. Pentru 50 de lei se duce acasa si vorbeste, pentru 100 de lei a luat deja decizia, a plecat si in cel mai bun caz, daca este un angajat respectuos, vine si spune ca este important pentru familie, are nevoie de banii acestia si ne intelegem sa plece in 3 – 7 zile’’, sustine Gaetan Pacton.

Trebuie sa tinem cont, insa, si de contextul pietei fortei de munca din Romania, unde rata somajului este una dintre cele mai mici din Europa. Sa recunoastem ca, intr-adevar, este  bataie mare pe piata de munca necalificata, vanata de catre industrie, de tarile din Europa Occidentala care au nevoie de mana de lucru, de HoReCa si de retail.

Ori in conditiile in care mare parte dintre angajatori se adreseaza aceluiasi tip de salariat, este clar ca devine cumva decizia salariatului si nu a angajatorului, declara Gaetan Pacton, potrivit Puterea.ro.

‘’Fiecare angajator se va lupta sa faca tot felul de programe, va veni cu initiative ca sa incerce sa ii retina, dar este extrem de complicat, sa zicem, ca putem sa micsoram semnificativ rotatia de personal. Daca ma uit la fluctuatia de la un anumit nivel in sus, la nivel de director de magazin, sefi regionali, tot ce presupune sediu, va pot spune ca stam mult mai bine decat piata, pentru ca am stiut sa ne indreptam catre acei oameni si sa oferim partea de promovare’’, a mai precizat Gaetan Pacton, care a recunoscut ca in Romania poti sa promovezi mult mai rapid decat in tarile din Vestul Europei.

La nivelul Profi, anul trecut, au fost raportate 2000 de promovari interne la un efectiv de personal care se ridica la 28.000 de salariati, potrivit datelor retailerului.

Anul 2022 in cifre

 –   1641 de magazine in 789 de localitati la sfarsitul lui 2022, an in care s-au deschis 96 unitati noi si s-au remodelat 177;

– In momentul de fata exista 1032 magazine partener;

– Cu peste 28.000 de angajati sub umbrela Profi, acesta este cel mai mare angajator privat din Romania;

– Mai mult de 1,2 milioane de clienti in fiecare zi;

– Cifra de afaceri din 2022 depaseste 11 miliarde lei;

– Bugetul de investitii 2022 – circa 500 milioane lei

– Reteaua creste si se modernizeaza prin circa 250 de magazine noi sau remodelate la noul standard Profi

– Circa 95% din produse provin de la furnizori din Romania.

– A fost creat programul Raftul Bunatatilor locale pentru a sustine producatorii locali artizanali, incurajand pastrarea traditiilor si a gusturilor produselor asa cum ni le amintim din copilarie.

One thought on “2022, cel mai bun an din istorie pentru Profi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *