Toneli Holding, principalul producator de oua din Romania este alaturi de cauzele sociale si, in parteneriat cu Asociatia Colectionar de Fapte Bune, deruleaza actiuni de tip CSR pentru a aduce cu ocazia Sarbatorilor Pascale, si nu numai, o raza de soare in viata a peste 1.100 de persoane.
Astfel, Toneli si-a propus sa imbogateasca mesele a peste 1.100 de romani pentru care, cu siguranta, orice ajutor este binevenit.
Incepand cu acest an, Toneli sustine cu produse proprii actiunile umanitare ale Fundatiei Regale Margareta a Romaniei si ale Asociatiei Diaconia, membra a Patriarhiei Bucurestilor.
„Fundatia Regala sustine actiuni de ajutor pentru varstnicii singuri, cu sprijinul voluntarilor care ajung in casele seniorilor lunar si de sarbatori. Cu ocazia Pastelui, am pregatit pachete cu produse alimentare si traditionale, prin contributiile unor sponsori si donatori generosi. Anul acesta, ouale de Paste si vopseaua decorativa, au fost oferite de Toneli, un nou sponsor care s-a alaturat proiectului Fondul pentru Varstnici”, delara Mugurel Margarit, Director Executiv Fundatia Regala Margareta a Romaniei.
De asemenea, Toneli Holding este, din luna aprilie, alaturi si de Asociatia Diaconia, care gestioneaza in Bucuresti, sase cantine sociale, cat una in fiecare sector, unde persoanele cu posibilitati reduse vin si primesc hrana calda.
„A fost o bucurie intalnirea cu oamenii de la Familia Toneli si de la Asociatia Colectionari de Fapte bune. Pentru Sfintele Pasti ne-au oferit un ajutor substantial constand din oua, alimente specifice perioadei Pascale, pentru 500 dintre beneficiarii cantinelor noastre sociale din Bucuresti. De asemenea, am demarat discutiile pentru colaborari mai ample pe termen lung. Unindu-ne eforturile, vom putea ajuta un numar mai mare de persoane care se confrunta cu dificultati materiale. Suntem onorati de o asemenea colaborare, cu oameni atat de buni”, a declarat preotul Ionut Tutea, presedintele Asociatiei Diaconia.
La randul sau, Toni Khoury, Directorul general al Toneli Holding, spune ca este extrem de important sa intorci binele in comunitatea in care convietuiesti si muncesti.
“Compania noastra (nb Toneli Holding), mai presus de pozitia de prim jucator si de cotele de piata, a cultivat si dezvoltat un sentiment aparte, acela de familie, de grija fata de cei din jur si astfel, deloc intamplator, brandul nostru are un nume elocvent in acest sens – Familia Toneli. Prioritatea noastra este responsabilitatea fata de angajatii nostri, de partenerii si de oamenii din comunitate. Am dezvoltat la Toneli Holding o cultura organizationala de succes, am atras in echipa noastra oamenii potriviti, alaturi de care ne implicam regulat in proiecte sociale si caritabile”, a declarat Toni Khoury, Directorul general al Toneli Holding.
De asemenea, directorul general al Toneli Holding considera ca gloria nu trebuie sa primeze atunci cand se organizeaza o campanie sociala. „Aceste campanii trebuie sa reprezinte firescul oricarei companii. Mi se pare mai mult decat firesc sa intoarcem o parte din veniturile companiei in comunitatile unde noi activam si nu numai acolo”, a completat Toni Khoury.
Potrivit acestuia, Toneli Holding isi va construi actiunile sociale in special pe patru piloni principali: Sanatate, Educatie, Sport si Protectia Mediului.
Majoritatea proiectelor sociale se vor derula in parteneriat cu Asociatia Colectionar de Fapte Bune precum si cu alti parteneri ce activeaza in zona CSR.
„Toneli Holding este momentan sprijinul necesar si major de care orice asociatie non-profit are nevoie. Acum, in preajma Sarbatorilor Pascale, suntem bucurosi ca avem resurse pentru a initia foarte multe actiuni caritabile. Cu prilejul Pastelui, peste 1.100 de persoane vor primi un ajutor si-un zambet din partea noastra si a partenerior nostri. De asemenea, lucram si la proiecte foarte ample pe termen lung, cum ar fi gestionarea de cantine sociale, investitii in domeniul Sanatatii si al Educatiei, sustinerea de talente in diverse arii de activitate, renovarea unor lacasuri de cult religios, si multe activitati frumoase”, a declarat Otilia Caloian, Directorul Executiv al Asociatiei Colectionar de Fapte Bune.
Despre Toneli Holding
Toneli Holding are peste 25 ani de activitate pe piata locala si a dezvoltat un model de business care ii permite sa fie lider in Rominia, in productia si distributia de oua proaspete de consum si de produse derivate din oua.
Toneli Holding dezvolta sustenabil un model de afacere integrata vertical, bazat pe cele mai bune practici in intreg lantul de productie: de la fabricarea nutreturilor combinate, ferme de crestere a gainilor pentru oua de consum, statii de sortare si ambalare oua si pana la distributie si promovare.
Compania Toneli isi desfasoara activitatea in cinci judete din Romania (Arges, Dambovita, Ialomita, Giurgiu si Teleorman) si este singurul producator care acopera toate sistemele de crestere ale pasarilor conform normelor Uniunii Europene: ecologic, free range, sol, voliera, baterii imbunatatite.
Despre Fundatia Regala Margareta a Romaniei
Infiintata in 1990 de catre Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei romane, impreuna cu tatal sau, Regele Mihai, Fundatia Regala Margareta a Romaniei este astazi o organizatie neguvernamentala de elita care sprijina copii, tineri si varstnici prin interventii durabile, bazate pe schimbul de experienta si valori intre generatii. De-a lungul celor 34 de ani de activitate, Fundatia a dezvoltat numeroase proiecte durabile in domeniul educatiei, dezvoltarii comunitatii, societatii civile, sanatatii si culturii, proiecte ce si-au adus contributia la reinnoirea spirituala si sociala a Romaniei.
Despre Asociatia Diaconia
Asociatia Diaconia a fost infiintata in anul 1999, cu binecuvantarea Patriarhului Romaniei, PF Teoctist. Asociatia Diaconia activeaza in cadrul Arhiepiscopiei Bucurestilor, ca parte componenta a Federatiei Filantropia a Patriarhiei Romane.
Activitatea Asociatiei Diaconia se desfasoara in colaborare cu alte organizatii neguvernamentale si vizeaza persoanele defavorizate si familiile cu venituri materiale precare.
Despre Asociatia Colectionar de Fapte Bune
Asociatia Colectionar de Fapte Bune a fost infiintata in anul 2016 din dorinta de a-i ajuta pe oamenii care locuiesc din medii mai putin favorabile. De-a lungul timpului, Asociatia Colectionar de Fapte Bune a oferit ajutoare pentru mii de oameni cu venituri modeste. De asemenea, voluntarii Asociatiei Colectionari de Fapte Bune se transforma, in fiecare an, in Iepurasi de Paste sau in Mos Craciun pentru copiii care provin din familii cu venituri limitate. Viziunea asociatiei este sa stranga alaturi cat mai multi colectionari de fapte bune care, sa aduca, macar pentru putin, clipe fericite in vietile celor care uita sa mai zambeasca, fiind coplesiti de nevoile traiului zilnic.

