Tensiuni intre APPR si LAPAR. Nicolae Sitaru ia atitudine

Tensiuni intre APPR si LAPAR. Nicolae Sitaru ia atitudine

 

APPRRelatii incordate intre Asociatia Producatorilor de Porumb din Romania (APPR) si LAPAR. Din pacate, nu este prima data cand se intampla acest lucru. Nicolae Sitaru, membru fondator APPR, a luat atitudine dupa ce a aparut pe o pagina de FB o postare cu referire directa la Arnaud Perrein, presedintele APPR. Reluam in intregime scrisoarea fermierului ialomitean:

“Dragi colegi fermieri din LAPAR,

Stimati membri ai Comitetului Director LAPAR,

Domnule Laurentiu Baciu, presedinte LAPAR,

Sunt nevoit sa fac acest demers dintr-un simplu motiv: pentru ca nu mi-as ierta-o niciodata daca acum, in aceste momente, in care toata lumea vorbeste, deschis sau pe la colturi, eu as tacea. Reprezint de multi ani interesele fermierilor romdni, au fost urcusuri si coborasuri, am avut multe realizari si cateva esecuri, am facut lucruri bune dar si ceva greseli. Asa e in viata. Dar tocmai viata m-a invatat ca trebuie sa iei pozitie atunci cand consideri ca situatia a ajuns intr-un punct in care riscurile sunt mari, in care s-a trecut de o linie in care lucrurile nu mai pot fi tolerate.

Consider ca miscarea de reprezentare a fermierilor romani a ajuns intr-o situatie extrem de delicata. Am vazut in urma cu cateva zile un atac plin de calomnii impotriva presedintelui APPR, atacuri care veneau din partea LAPAR. Sau cel putin asa a inteles toata lumea. O postare pe Facebook pe o pagina personala care este folosita pentru comunicarea institutionala si oficiala a LAPAR este in discutie si cred ca trebuie sa vorbim deschis despre asta.

In afara de faptul ca nu este nascut in Romania, consider ca Arnaud Perrein are toate insusirile unui bun fermier roman: plateste taxe statului roman, contribuie la dezvoltarea unei comunitati locale din Romania, vorbeste limba romana, copiii si-i educa aici, in scoli romanesti, se bate pentru fermierii romani si vrea ca acestia sa nu fie mai prejos decat cei din Franta, Germania sau Spania. Sigur, asta nu inseamna ca trebuie sa fim toti de acord cu ceea ce spune sau ce vrea sa faca. Dar de aici si pana la revarsarea de ura, xenofobie si injurii din postarea mentionata este un drum lung.

Ca vicepresedinte atat al LAPAR cat si membru fondator al APPR, fondator al
A.C.C.P.T lalomita si prin aceasta, al LAPAR, este datoria mea sa solicit public o lamurire urgenta: Domnule presedinte al LAPAR, Laurentiu Baciu, dumneavoastra va asumati postarea respectiva? Este o postare personala sau oficiala a LAPAR? Cine este semnatarul acestei postari? Astept cu interes raspunsul dumneavoastra public in cursul zilei de astazi 29.01.2018.

Va atrag respectuos atentia ca daca nu veti binevoi sa oferiti membrilor LAPAR aceste lamuriri publice, voi considera ca dumneavoastra, ca presedinte al LAPAR, va asumati aceasta comunicare publica, cu implicatii grave, care a fost facuta fara a avea un mandat din partea Comitetului Director LAPAR.

Cu stima,

Nicolae Sitaru,

Fermier roman”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *