Romania participa la “Saptamana verde 2020” de la Berlin

Romania participa la “Saptamana verde 2020” de la Berlin

 

berlinRomania participa si in acest an la expozitia internationala “Saptamana verde 2020 (Grüne Woche), eveniment ce se desfasoara, in perioada 17-26 ianuarie 2020, la Berlin, Germania. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) participa anual la aceasta expozitie cu un stand de informare privind politicile aplicate in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, in cadrul caruia experti din MADR promoveaza produsele agroalimentare romanesti recunoscute la nivel national si european. Ministrul Nechita-Adrian Oros, alaturi de secretarul de stat Aurel Simion vor participa la deschiderea oficiala a expozitiei, a carei tara partenera in acest an este Croatia.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale isi propune sa promoveze si sa ofere spre degustare mostre din produse inregistrate pe scheme de calitate europene sau in curs de inregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibanesti – DOP, Novac afumat din Tara Barsei –IGP, Scrumbie de Dunare afumata – IGP, Carnati de Plescoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Cascaval de Saveni – IGP, Salata cu icre de stiuca de Tulcea – IGP, Salata traditionala cu icre de crap – STG, Placinta dobrogeana – IGP, precum si produse inregistrate pe scheme de calitate nationale.

De asemenea, printre produsele romanesti ce vor fi expuse la editia 2020 a expozitiei ”Saptamana Verde” se vor regasi sloi/tocan de oaie, pastrama de oaie, babic, ghiudem, branza de burduf in coaja de brad si in membrana, batog de crap argintiu si de somn, pastrama de crap argintiu si de somn, sardelute, scrumbie marinata, zacusca cu peste si diferite sortimente de siropuri, gemuri sau dulceturi de fructe din fructe, produselor de panificatie si patiserie (cozonaci, placinta cu dovleac, placinta cu branza etc.).

Din categoria bauturilor spirtoase, Romania va oferi spre degustare palinca si tuica precum si vin alb si rosu. Merele de Voinesti vor putea fi, de asemenea, degustate de vizitatori.

Citeste si Programul Tomata continua si in 2020 cu aceeasi suma: 3.000 euro/1.000 mp

Expozitia „Saptamana Verde 2020” reprezinta atat o platforma de afaceri, cat si un festival al traditiilor gastronomice si folclorice cu impact mediatic de anvergura in Europa, cat si pe plan mondial. In anul 2019, peste 400.000 de vizitatori au trecut pragul expozitiei.

Totodata, in cadrul Expozitiei Internationale Saptamana Verde 2020 vor fi promovate obiective turistice, obiceiuri si datini stravechi bine conservate din judete precum Bacau, Caras-Severin, Cluj, Hunedoara, Mures, Neamt, Salaj, Sibiu, Suceava, Tulcea prin diverse materiale de promovare (pliante, flyere, clipuri video).

Tot in perioada 16-18 ianuarie 2020 are loc Forumul Global pentru Alimentatie si Agricultura organizat de catre Ministerul Federal al Agriculturii si Alimentatiei din R.F. Germania la Berlin, ce are ca invitati, delegati la nivel inalt – ministri, secretari de stat, precum si ambasadori, reprezentanti ai organizatiilor internationale.

Citeste si Agricultura in Ucraina. 10 holdinguri lucreaza peste 100.000 ha fiecare!

Forumul Global pentru Alimentatie si Agricultura (GFFA) este o conferinta internationala privind problemele politicii agroalimentare, in cadrul careia, in cea de-a treia zi are loc cea mai mare conferinta informala a ministrilor agriculturii din lume. Tema Forumului si a Conferintei Ministrilor Agriculturii din cadrul Expozitiei Saptamana Verde de la Berlin de anul acesta propusa spre dezbatere este “Alimente pentru toti – Comert pentru securitate, diversitate si nutritie durabila”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *