Tavi Preoteasa, tanarul proprietar al fabricii de conserve romanesti Alex din Curtea de Arges, s-a plans ministrului Agriculturii Adrian Oros venit sa vada unitatea de procesare ca una dintre cele mai mari problemele cu care se confrunta este gasirea unei cantitati mari si constante de legume romanesti, precum si seriozitatea angajamentelor comerciale ale unor fermieri. Lipsa constituirii unor forme asociative intre producatori, fapt ce influenteaza negativ atat procesarea, cat mai ales micii producatori, ar putea fi cauza acestor probleme, a recunoscut si ministrul. Fabrica de conserve romanesti din Curtea de Arges s-a dezvoltat de la o mica fabricuta in 2002, la o unitate de procesare complexa.
Acum, unitatea este dotata cu echipamente si spatii de colectare, depozitare si comercializare si si-a extins gama de produse cu 18.000 kg fasole pastai (37.000 borcane a cate 720 ml conserve fasole verde si galbena) si cu 12.800 kg rosii ecologice (16.000 borcane a cate 720 ml conserve rosii in bulion produs ecologic).
Dupa ce au atins un anumit nivel de dezvoltare al fabricii, familia Preoteasa s-a orientat catre fondurile europene gestionate de AFIR. Astfel, Tavi Preoteasa (care a preluat afacerea de la tatal lui, Florin Preoteasa) a accesat in 2007 Programul SAPARD si ulterior 1,7 milioane de euro prin masura 4.2. “Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole” din PNDR 2020, pentru diversificarea gamei de produse obtinute la nivelul societatii si introducerea de noi produse obtinute in regie proprie – conserve de fasole pastai.
Fabrica produce: muraturi, ciuperci la borcan, zacusca, produse tomate, mancare gatita la borcan, compot, gem, dulceata.
Ministrul Adrian Oros a vizitat aceasta unitate de procesare performanta pentru a discuta direct cu cei implicati in procesarea legumelor si fructelor romanesti si pentru a vedea intregul flux de procesare.
https://www.facebook.com/madr.ro/videos/1763648370444406/