Primele rosii romanesti au ajuns in pietele din Bucuresti

Primele rosii romanesti au ajuns in pietele din Bucuresti

 

rosiiPrimele tomate ale producatorilor agricoli autohtoni inscrisi in programul de sprijin guvernamental au aparut in pietele agroalimentare din municipiul Bucuresti. Consumatorii se pot aproviziona cu tomate romanesti preferate pentru calitatile lor gustative, obtinute pe sol prin metode conventionale, fertilizate cu ingrasamant natural si, bineinteles, proaspete. Sunt expuse deja spre vanzare de producatorii agricoli in pietele: Rahova, Straduintei, Domenii, Ramnicu Sarat, Sudului iar, in zilele urmatoare, consumatorii se vor putea aproviziona cu tomate romanesti si din alte piete din Bucuresti, informeaza Ministerul Agriculturii. Pana la data de 9 mai 2018 au fost primite in total 11.925 de solicitari de inscriere in programul de sprijin pentru tomate, cultivate in sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018. Cei mai multi cultivatori provin din judetele Olt (3.937), Dolj (1.643) si Galati (1.590). Dintre solicitantii de sprijin in Ciclul I au definitivat plantarea tomatelor in spatii protejate un numar de 10.451.

Citeste si EXCLUSIV: STUDIU DE PIATA “LEGUME DE SERA SI SOLARII”

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate in sere sau solarii, cu ajutorul caruia producatorii agricoli din Romania sunt sustinuti, se afla in al doilea an de implementare, asigurandu-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din productia autohtona incepand cu luna mai si pana in decembrie. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de cel putin 1.000 mp, sa obtina o productie de minimum 2 kg tomate/mp, dar si sa valorifice o cantitate de tomate de cel putin 2.000 kg dovedita cu documente justificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *