Interviu cu Piero Francisci, un fermier italian stabilit în România încă din anul 1992, care lucrează pentru investitori din țara lui câteva mii de hectare de teren în județul Teleorman. În România, până de curând, făceau agricultură numai sefii de CAP-uri, statul neavând până în prezent nicio strategie de dezvoltare a acestui sector. Ideea de piață liberă în sectorul agricol este o glumă, consideră fermierul, în condițiile în care toate statele subvenționează puternic agricultura. Francisci consideră că în agricultură deciziile politice fac diferența între prosperitate și sărăcie. Mai mult, fermierul consideră că, în cel mult cinci ani, vor mai face agricultură doar fermierii care dețin suprafețe uriașe de teren, iar noi vom deveni cu toții angajați la multinaționale.
Cum s-a ajuns la decapitalizarea agriculturii până la cota de avarie? Este sănătoasă polarizarea fără precedent dintre fermierii mici și cei mari. Cum se poate iesi din această situație?
Orice activitate care nu realizează profit se decapitalizează. Agricultura României, din perioada post-decembristă până la aderarea la Comunitatea Europeană era dezastruoasă. Făceau agricultură doar foștii șefi, mai mici sau mai mari, din fostele Cooperative Agricole de Producție (C.A.P-uri), din fostele I.A.S-uri sau foști lucrători în aceste structuri comuniste, abandonați sub clasica lozincă ”descurcați-vă” și care au muncit pământul retrocedat în anul 1991. Zestrea pe care o aveau la dispoziție era cea obsoletă, moștenită de la vechiul regim. Strategiile pentru a folosi agricultura ca pe o locomotivă a dezvoltării durabile a României, pentru multe decenii a lipsit, chiar din anul 1990, și din păcate, lipsește în continuare. Programul SAPARD (de preaderare) și primii șapte ani de PNDR au adus în lumea agricolă o brumă de capital, care a permis o ușoară ridicare tehnologică, dar în același timp fără o politică coerentă care să protejeze producătorii, această retehnologizare s-a trasformat într-o capcana uriașă.
Ce se intâmplă în agricultura României astăzi?
Acum multe unități retehnologizate nu produc profit; produc doar pierderi; intră în insolvență, opresc activitatea și tehnologiile raman fier vechi, fără nicio valoare. Prețurile oferite de piață, la toate produsele care provin din agricultură, sunt maxim la 2/3 din prețurile medii din Comunitate Europeană, subvențiile sunt 1/3, dar costurile sunt la fel ca în celelalte țări europene, în multe situații chiar mai mari. Cu aceste prețuri, viciate de furtul uriaș la TVA care se produce la marfa importată, viciate de o putere de cumpărare a cetățeanului român egală cu 25% din media europeană, agricultura, și nu doar acest sector, nu are nicio șansă.
În agricultură, deciziile politice fac diferența între prosperitate și sărăcie
Cum rămâne atunci cu mult clamata piață liberă?
Cine vorbește că suntem în piața liberă vorbește din auzite si nu a inteles deloc fenomenul agriculturii și, implicit, conceptul de siguranță alimentară. Cum putem afirma că suntem în piața liberă și globalizată când, pe aceleași culturi, unele țări au subvenții de 500, 400 sau 350 de Euro/ha iar noi, în România, avem doar 150 Euro/ha? Faptul că tot timpul au existat politici agricole, că banii statului au susținut una sau altă cultură agricolă, unul sau alt sector agroalimentar, este dovada clară că agricultura este un sector unde deciziile politice fac diferența între prosperitate și sărăcie. Faptul că 38% din bugetul UE este reprezentat de intervențiile în agricultură este iarăși o dovadă de cât depinde agricultura de politică. Și nu ar putea fi altfel. Dacă producătorul agricol nu este plătit corespunzător și demn pentru munca prestată și pentru capitalul investit, acest producător se lasă de această meserie și caută altceva de făcut. Dar când un agricultor își schimbă meseria, inevitabil vor lipsi, de pe masa unei alte persoane, o parte din resursele alimentare. Și dacă acest abandon devine unul larg, ce facem cu siguranța alimentară?
În maxim cinci ani agricultura va fi doar pentru cei care dețin suprafețe uriașe; vom fi cu toții angajați ai multinaționalelor
Este sănătoasă polarizarea fără precedent dintre fermierii mici și cei mari. Cum se poate ieși din această situație?
Răspunsul este simplu: această situație fără o schimbare ideologică este inevitabilă. Fermierii medii și mici vor pieri! Diferența între costurile variabile și prețurile primite pe unitatea de produs este atât de mică, că vor rezista doar structurile uriașe, care au posibilitatea de a face economie de scală. Dar nu observați ce s-a întâmplat cu comerțul? Nu vedeți că hipermarketurile au înghițit comerțul magazinelor mici? Acesta este mersul! În România, în maxim cinci ani, agricultura va fi doar pentru cei care dețin suprafețe uriașe, de peste 20.000 hectare și care își vor putea vinde cantitățile de produse uriașe la prețuri minime la multinaționale. Acest capitalism sălbatic, așezat pe ideologia neoliberistă, fără reguli, fără etică și fără moralitate, va înlocui comunismul din secolul XX. Vom fi cu toții “salariați” ai multinaționalelor, iar cei care s-au născut cu spirit de întreprinzător, cu dorința de a se pune în joc, în fiecare zi, vor dispărea din societate. Hipercapitalistii lumii, susținuti de guvernanți corupți, vor domina în urmatoarele secole, până când nu se va naște din slăbiciunile elitei actuale (care au existat tot timpul și vor exista, nefiind omul perfect), alcătuita de capitaliști și bancheri, un nou “Tiers état” care se va revolta, asa cum s-a întamplat în Franța, în anul 1789.
Singura soluție – implicarea statului
Singura soluție este implicarea statului. Statul trebuie să fie cel care promovează eficient și competitiv munca și la cei mici și medii, pentru a face ca și munca lor să fie răsplatită și pentru a crea un zid împotriva invaziei de supercapitaliști. Altfel, ne paște un capitalism-comunist care va marca în rău multe generații viitoare.
O bancă pentru fermieri?! CEC Bank – o bancă pentru fermieri, sau una orientată către profit? Dobânzi subvenționate ca în Occident? De ce au rețineri băncile față de creditarea agriculturii?
Orice bancă are obligația de face profit și dacă este orientată către fermieri, și dacă este privata sau de stat. Orice activitate are dreptul de a face profit deoarece doar din profit se naște prosperitatea și progresul. Problema e cum îl facem? Îl facem din munca sau din speculație, călcând pe cadavre? Și asta depinde de politică, nu de sistemul bancar!!! Ar trebui să fie politica cea care domină și îndreaptă sistemul bancar spre unul sau alt sector, în funcție de un “desen” strategic, care se naște din dorința de a crea prosperitate largă. Dar, din păcate, în ultimii 20 de ani s-a intamplat invers. Lobbyurile, finanțate de sistemul bancar, au obținut de la guverne și parlamente slabe și corupte legi și reguli care au strivit clasele sociale mijlocii, aruncându-le în sărăcie și au polarizat lumea. Cum este posibil ca doar 5% din populația mondială să dețină 90% din capitalul și patrimoniul lumii? Inteligența, cunoștințele și talentul sunt doar la 5% din populație? Ceilalti 95% sunt toți cretini?
Băncile, rechini infometați de profituri și bonusuri, înarmați cu cinism. Soluția – naționalizarea unei părți importante a sistemului bancar
Și, totuși, de ce nu creditează băncile agricultura?
Băncile nu creditează agricultura pentru că, mai degrabă, creditează comerțul speculativ cu produse agricole. Băncile de astăzi nu sunt instituții de binefacere, cele private nu au fost niciodata; sunt rechini infomentați de profit și bonusuri, înarmati cu cinism!!! Doar dacă naționalizăm o parte importantă din sistemul bancar ne putem întoarce la speranță. Doar dacă sistemul bancar va fi, din nou, o verigă importantă pentru dezvoltare și prosperitate pentru cei mai mulți, nu doar pentru unii!!! Și vă asigur că sunt un om de dreapta, dar de dreapta socială, care stimulează talentele, dar cu respct pentru toți ceilalți și cu dorința de a crea prosperitate pentru toți cei care o merită, prin muncă și pentru cei care respectă etica, morala și legile juste.
Totuși, de ce nu se poate garanta un credit cu pământul în România?
În plus, agricultura românească are o problemă administrativă structurală majoră: unde este pământul și al cui este, legal vorbind???? FARA CADASTRU acest asset – “pământul”- are valoarea “ZERO”!!!!! În orice stat gajul cel mai prețios este pamantul. În România NU!!! Și asta deoarece din punct de vedere legal poziția geografică este nesigură, în lipsa planurilor parcelare recunoscute la O.C.P.I.
Zonele rurale din România, încă în feudalism
Și de ce după 25 de ani încă nu avem cadastru?
Simplu: pentru ca arhitectura democrației României este așezată pe această confuzie. În zonele rurale Primarul este stăpân; el este cel care știe, sau se face că știe, cum este situația cu pământul. El dispune cine îl lucrează și cine nu, și acest schimb de favoare, așezat pe mica înțelegere între săteni, se trasformă în voturi atunci când sunt alegerile, fie politice, fie administrative, prezidențiale sau europene!!!! În acest sistem feudal, unde noțiunea de drept și de drepturi este una vagă sau deloc cunoscută, cetățenii, timorați și ignoranți, votează o “elita” care conduce de 25 de ani țara cea mai bogată în resurse naturale, dar cea mai săracă din Europa în calitatea vieții populației!!! Toate celelalte probleme sunt legate de această situație. Dar întrebare firească este: care este soluția? Una singură: o clasa politică onestă, care este susținută de consilieri capabili și competenți. Și cum găsim o clasa politica onestă? În primul rând cu salarii echivalente la media europeană, în al doilea rând, cu legi extraordinar de severe(pedepsa pe viață, de pildă) împotriva actelor de corupție și împotriva actelor care încalcă etica și moralitatea.
Oportunități de finanțare în noul PNDR. Pot accesa fondurile europene fermierii mici și medii? Cui îi este frică de standardizarea proiectelor? Caravana PNDR, o decizie neinspirată și costisitoare?
În ceea ce privește PNDR, părerea mea este că întrega arhitectura a Planului Național de Dezvoltare Rurală este inconsistentă. Lipsește începutul. Adică lipsește răspunsul la următoarele întrebări:
1) Care trebuie să fie P.I.B-ul nominal în euro produs de sectorul agroalimentar românesc în anul 2021, după implementarea PNDR 2014-2020 și după o injecție de circa 7 miliarde de capital European nerambursabil și implicit circa 7 miliarde de cofinanțare privată sau din bugetul statului?
2) De ce are nevoie România pentru a putea importa cât mai puține alimente și pentru a putea exporta cât mai mult produs procesat care conține ore de muncă, salarii, adică valoare adaugată?
3) Care sunt produsele potențial competitive cu restul lumii (în funcție de clima, pedologie, precipitații, etc) și cu care România poate înregistra profit?
4) Care sunt dimensiunile optime pentru anumite culturi agricole sau pentru anumite fabrici, pentru a fi competitive?
5) Care sunt serviciile comune care nu pot fi realizate de un singur antreprenor dar trebuiesc realizate de stat, pentru a crea condițiile de competitivitate?
6) Care sunt investițiile majore infrastructurale pentru a folosi la maxim resursele țării și pentru a pune în conditie operatorii comerciali pentru a produce cu costurile cele mai mici, sporind competivitate?
Probabil că vom descoperi că pentru a optimiza toate sectoarele din agricultură, din industria agroalimentară și din energia verde, cei 14 miliarde sunt doar o parte mică din ceea ce avem nevoie. Atunci vom stabili sectoarele prioritare și cele care aduc plus valoare mai rapid și le vom finanța exclusiv pe acestea. Profiturile generate de aceste sectoare și efectul multiplicator care îl are în economie un sector performant va finanța în anii următori alte sectoare, vor completa în 20-30 de ani modernizarea României și atingerea unui nivel de trai ca în celelalte țări europene.
Dar fără acest început, fără o planificare inteligentă care să rezolve nevoile, riscul este că vom țrisipi și aceste resurse. Nu putem lăsa la libera initiativă a cetățeanului și la criteriile de eligibilitate scoase din contextul național și internațional decizia de unde și cum vom folosi banii. Așa vom repeta ceea ce deja s-a întamplat de pildă în “dezvoltarea” sectorului de agroturism și al pensiunilor. Investiții făcute după dorințe infantile, finanțate cu planuri de afaceri formale, fără studii profunde de piață și o evaluare corectă și realistă al respectivului potențial, dar care acum sunt goale și scoase la vânzare.
Puteți fi puțin mai concret?
Încerc să va explic mai bine: dacă în județul Brașov este nevoie de abatoare, până la un potențial de X animale/an și acest potențial deja există implementat și operativ, degeaba finanțăm alte abatoare dacă nu construim și grajduri și nu creștem numărul de capete crescute dar și piața de desfacere, aceste abatoare care se vor construi și cu banii contribuabilului european, se nasc moarte!!!!! Avantajul va fi doar pentru țările apusene, care vând tehnologie și utilaje. Pentru România avantajul va fi “ZERO”. Din contră, aceste abatoare vor concura cu cele existente, slăbind întregul sector și punând în criză pe cele care acum, cu chiu, cu vai, cel puțin merg. Ajunge cu măsuratul succesului doar în gradul de absorbție a fondurilor structurale. Succesul trebuie măsurat cu impactul produs în creșterea PIB-ului, pe fiecare milion de euro folosit !!
O dezvoltare durabilă are nevoie de un plan unitar, de o viziune strategică de ansamblu și asta este datoria guvernanților. Dacă nu asta este datoria guvernanților, atunci care este datoria lor? Aceea de a lăsa orice inițiativa, la dorințele fiecărui cetățean? Aceea de a lasa piața să faca cursul ei conform ideologiei neoliberaliste, care s-a dovedit dezastruoasă pentru omenire, cu marea criza din 2008, până acum și până când, înca nu se știe?
Marii liberali a lumii nu au avut nevoie de o intervenție uriașă din partea statelor suverane, pentru a putea salva un sistem ?
Dacă administrația Obama nu cumpăra cu bani noi tipăriți, acoperiti doar cu tancuri, rachete nucleare, sateliți spion, etc și 3,2 milioane de angajați la Pentagon cu care amenință lumea, acțiunile la General Motors sau la A.I.G., unde era lumea acum?
Fondul mutual de creditare a fermierilor, o inițiativă utopică?
Acestă inițiativă nu este una utopică. Acest fond este necesar și trebuie să fie dimensionat corespunzător. Înainte de a lansa pe piață cifrele, totuși, este nevoie de un studiu clar. Întrebarea este: de ce companiile de asigurare din România nu acoperă și daunele produse de fenomenele de grindină sau înghețul de primavară? Raspunsul este simplu: prima de asigurare, pe care agricultorii din România sunt dispuși să o platească, este extraordinar de mică în comparație cu riscul și amploarea posibilelor pagube produse în zonele afectate de grindină sau de îngheț.
De exemplu, în Franța sau în Italia, companiile de asigurare acoperă aceste riscuri dar primele de asigurare plătite se ridică la 70, 80 euro/ha, pe când în România prima de asigurare este de maxim 12, 15 euro/ha, și asta dacă te asiguri la prețul de desfacere nerealizat și nu la costurile de producție.
Asta înseamnă că înainte de a se lansa promisiuni de genul “Fondul Mutual va reprezenta o plasă de siguranță pentru agricultură”, de ce nu studiem cu atenție cât este suma zestrei necesară pentru a acoperi riscul real? De ce aruncăm cifre care, dacă ne apucăm de un calcul corect, onest și real, se dovedește că acoperă sume infime, în comparație cu eventualele și posibilele daune? Fără un calcul corect, atunci când vom fi loviți serios de evenimente imprevizibile și mulți agricultori vor cere despăgubiri, iar Fondul Mutual nu are suficient capital, ce vom face? Cum se va simți agricultorul căruia i-au fost “vândute” promisiuni neacoperite? Se va simți încă odată trădat și își va pierde, în totalitate, încrederea în orice fel de asociație sau instituție!!!
Țară bogată în resurse, cu oameni extraordinar de săraci
Orice business are o masă critică sub care nu merge! Nu vedeți că, în România, toate companiile de asigurare sunt în pierdere? De ce? Pentru că piesele de la o mașina costă la fel, aici, în Germania sau în Franta; procentul de accidente pe numărul de mașini asigurate este similar cu cel din Germania sau Franța, dar costul primei de asigurare este mai mic cu 50, 60%!!! Dacă companiile încearcă să ridice valoarea primelor de asigurare, cetățenii nu mai plătesc!!! De ce? Pentru că țara e bogata în resurse, extraordinar de bogată, dar românii sunt săraci, extraordinar de săraci!!!
PIB-ul pe cap de locuitor, de 24,5% din media europeană, spune totul!!! Cu acest PIB, într-o lume globalizată, nu putem pretinde comfortul la fel ca în țările unde PIB-ul este de 5 ori mai mare. Este o utopie! Dacă nu crește economia, restul sunt vorbe goale sau o glumă proastă!
Statul ar avea resurse suficiente pentru sprijinirea fermierilor. Zeci de miliarde de euro pe an de la buget pot fi folosiți pentru agricultură. De ce nu se întâmplă asta?
Absolut adevarat. România are o datorie publică de doar 40% din P.I.B, adică cu 20 de procente mai mică decât cea admisă prin tratatele europene. Una din cele mai mici datorii din Europa. Dacă raportam la PIB-ul din 2013, de circa 145 miliarde de euro, vedem că România are suficient spațiu pentru pentru a spori datoria publică cu încă circa 30 miliarde de euro. Dar una este să te îndatorezi pentru investitiile care îți vor restitui capitalul, dobânda și taxa pe profitul generat, alta este să te îndatorezi pentru ajutoarele sociale care vor restitui probabil voturi dar, sigur, nimic în plus!
Imaginați-vă o firmă de trading internațional, cu capital mixt: 70% statul, 30% producători agricoli, cotată la Wall-Street și la Londra, care cumpără și distribuie input-urile și vinde în orice colț al lumii doar cereale, la un preț mai bun pentru fermieri și cu mai puțina lăcomie decât cea dovedită de traderii globalizați. Nu ar fi asta o investiție care produce imediat bani și în același timp protejează producătorul român, adăpostindu-l de atacurile speculative internaționale?
Și un producător care înregistrează profit nu este tentat să îl reinvestescă în locul de unde a venit acest profit? Și asa, în acel loc, nu se crează locuri de munca? Și așa nu înseamnă dezvoltare rurală si convergență spre celelalte state europene?
Sau imaginați-vă că rezolvăm odată și odată cu irigațiile sau că construim centrale care produc energie electrică și agent termic, folosind resturile vegetale. Cu cât se sporește producția pe ha? Și calitatea? Sau ce cantitate de energie electrică putem vinde din produsele pe care acum noi le aruncăm iar în Danemarca produc bunăstare?
Stiți cât este puterea calorică la un kg de paie? 4000 kcal/kg!!! Și cea a motorinei este de 10.500 kcal/kg. Știti că un hectar de păioase produce în jur la 4000 kg de paie? Și dacă facem un simplu calcul: 4000 kcal * 4000 kg / 10.500 kcal/kg, nu vedem că în fiecare hectar de paioase avem energia echivalentă a 1.523 l de motorină? Când vom pregăti, finanța și implementa proiectele care trasformă, acest etern potențial al României, în bunăstare pentru populație? Când?
Se poate capitaliza singur fermierul român? Există soluții miraculoase pentru succes cu bani puțini?
Nu și NU. Aici mergem inainte cu “NE DESCURCAM NOI !!!!”. Această mentalitate de supraviețuitor este obstacolul cel mai mare în acestă țară!!! Cu bani puțini ai succes doar dacă furi și, în consecință aduni mai mulți, dar nu ai succes dacă muncești onest și corect! Și, dacă furi, te și capitalizezi!!! Dar banii sunt ai tăi??!
Sursa: Lumea Satului, AGROstandard
