Guvernul a aprobat normele metodologice pentru fermele de familie

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru fermele de familie

 

vaciGuvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Hotărârea de Guvern referitoare la aceste norme conduce la constituirea şi reconstruirea Fondului de microcreditare, definit în proiect ca totalul sumelor alocate de MADR în scopul acordării de microcredite. De asemenea, actul normativ stabileşte condiţiile de acordare a microcreditelor, potrivit unui comunicat al Guvernului. “Facilitatea suplimentară pe care o putem acorda este că la aceste microcredite se oferă anumite garanţii prin fondul de garantare – 50% din valoarea creditului acordat de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri agricole”, a declarat Daniel Constantin. Guvernul a adoptat pe 15 mai o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea fermelor de familie, care prevede înfiinţarea unui fond de 300 de milioane de lei ce va fi pus la dispoziţia unor instituţii bancare din care să acorde fermierilor credite pe o perioadă de până la zece ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *