De Paste, se scumpeste carnea de porc

De Paste, se scumpeste carnea de porc

 

carne pkIn mod normal ar trebui sa se scumpeasca carnea de miel de Paste, daca romanii s-ar inghesui sa cumpere miel. Nici vorba sa se intample asa, in acest an, carnea de porc este vedeta, fiind asteptate scumpiri de pana la 30%, dupa cum anunta Asociatia Romana a Carnii. De vina este oferta redusa pe piata internationala, ca doar Romania isi asigura circa jumate din necesar din import, in conditiile in care UE exporta la greu carne de porc catre chinezi. In ceea ce priveste crescatorii interni de porci, acestia spun ca intr-adevar pretul a crescut in ultima perioada pana la 6,62 lei/kg in viu, dar din pacate sunt putini cei care au porci de vanzare, mai ales ca in ianuarie multi crescatori n-au mai populat fermele.

Ce spun procesatorii din industria carnii? Asociatia Romana a Carnii (ARC) informeaza ca incepand cu luna aprilie pretul carnii de porc va creste in medie cu 15%-30%. Comparativ cu ultimii doi ani, in trimestrul I 2017, pretul mediu de achizitie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţa de 2016 si cu 12% mai mare fata de 2015, se arata intr-un comunicat al asociatiei.

“Daca ne referim la piesele transate o crestere substantiala se constata la categoria piept de porc, unde pretul de tranzactionare in ultimele 12 luni a inregistrat o crestere de +40%, dar si la jambon +25%, precum si la alte piese rezultate din transare”, sustin reprezentantii ARC.

Conform datelor prezentate de Comisia Europeana in luna martie ac., in cadrul Consiliului Economic al Observatorului pentru Piata Carnii se estimeaza ca aceasta crestere a pretului carnii de porc va urma o curba ascendenta pana in a doua parte a anului 2017, cand va avea loc o stagnare.

Cauzele care au condus la cresterea pretului carnii de porc la nivel european sunt:

– Cresterea semnificativa in cursul anului 2016 a exportului de carne de porc in tarile asiatice, in special in China, Japonia si Hong Kong. Pe relatia China exporturile de carne de porc au reprezentat 44.9% din totalul exporturilor in tari terte a acestui produs;
– Scaderea efectivelor de porcine, la toate categoriile de varsta, cu o scadere de pana la -2,3% la tineret intre 20-50 kg si de -1,1% la porcii la ingrasat intre 50-80 kg.
– In luna ianuarie 2017 a fost semnalata o crestere a exporturilor cu 20% mai mare fata de aceeasi perioada a anului 2016, suprematia detinand-o in continuare China, urmata de Hong Kong si Coreea de Sud.

Citeste si Paradoxul romanesc: Exportam materii prime ieftine si importam produse finite scumpe

Cat despre producatorii interni de carne de porc, acestia sunt fericiti ca a crescut pretul, numai ca nu prea mai au ce sa vanda…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *