Asociatia Fermierilor cu Investitii in Sectorul Suin (AFIS) si Grupul de Producatori Munteniasuin au atras atentia Ministerului Agricultrii cu privire la efectele nedorite in piata pe care le-ar putea produce aplicarea formei actuale a actului normativ ce vizeaza acordarea ajutoarelor de minimis/ajutoare de stat a caror valoare totala/beneficiar/an este echivalentul in lei a 10.000 euro pentru 200 capete porci grasi crescuti in exploatatia beneficiarului de la care se obtine o productie de minimum 20 tone carne, in urma sacrificarii in abatoare autorizate. Ori in loc sa fie un sprijin eficient pentru crescatori, ajutorul ar putea avea efecte negative in piata.
“In situatia in care art. 8 va ramane in forma actuala, se va produce o disturbare a pietei, deoarece o mare parte dintre ferme vor popula in aceeasi perioada, pentru a beneficia de schema de ajutor in integralitate. Urmarea va fi un deficit de purcei in perioadele de populare si un excedent de porci de abatorizat in perioadele de livrare, ceea ce va duce la fluctuatii mari ale preturilor, fenomen ce nu va fi benefic nici fermelor, nici consumatorilor si nici procesatorilor, iar acestia vor oferi preturi mici fermelor in perioadele de livrare si vor apela la importuri masive in perioadele de deficit”, sustin reprezentantii celor doua asociatii.
Nemultumirile crescatorilor
In art. 7 al OUG se specifica ca beneficiarii depun anual la directiile pentru agricultura o cerere de inscriere. De asemenea, in art.8 al ordonantei se arata ca dupa insc¬¬riere, in termen de 5 zile lucratoare, beneficiarii anunta reprezentantul DAJ, ca detin in exploatatie purcei cu o greutate de maxim 30 kg, in vederea efectuarii controlului la fata locului. Din acest punct incep si complicatiile.
“Conform legislatiei, o ordonanta de urgenta intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial. Tinand seama de aceasta, forma prezentata a articolului 8 pune in dificultate fermele de ingrasare cu o capacitate cuprinsa intre 1000-3000 de capete, intrucat ele folosesc in majoritate sistemul de productie totul plin-totul gol, realizand intre 2 si 3,2 serii/an, cumparand purceii din alte surse. In cazul in care, la momentul intrarii in vigoare a OUG, aceasta categorie de ferme sunt deja populate, iar animalele au greutate medie peste 30 kg, aceste ferme nu vor putea beneficia de schema de ajutor aferenta respectivei serii, ceea ce reprezinta o pierdere de 35-50% din suma totala cuvenita pentru anul respectiv. Ori fermele cu aceasta capacitate au fost cele mai afectate de conditiile de piata nefavorabile si indeplinesc cel mai bine scopul masurii fundamentat in OUG”, sustin reprezentantii celor doua organizatii.
Drept urmare, crescatorii de porci cer modificarea art. 8 astfel incat, in situatia in care, la momentul intrarii in vigoare a ordonantei fermele pe care le reprezinta sa fie populate ca sa se poata incadra cu seria in curs, avand in vedere faptul ca ele pot dovedi provenienta animalelor si greutatea la intrare, conform cerintelor OUG prin CMR, documente sanitar veterinare, aviz si facturi.
Asociatia Fermierilor cu Investitii in Sectorul Suin (AFIS) si Grupul de Producatori Munteniasuin includ 70 de ferme, care au realizat investitii noi, efectuate prin fonduri nerambursabile si credite bancare si care au fost in mod clar afectate de situatia instabila din ultimii doi ani, fiind la acest moment mult mai vulnerabile in comparatie cu fermele mari cu circuit inchis.
‘’Dispozitiile finale ale prezentei ordonante nu schimba situatia de fapt a fermelor noastre intrucat aceasta situatie se poate prezenta indiferent daca momentul intrarii in vigoare difera de cel al implementarii’’, mai arata cele doua asociatii.