Culturile de toamna, compromise in totalitate la ferma familiei Iacobovici din Constanta

Culturile de toamna, compromise in totalitate la ferma familiei Iacobovici din Constanta

 

seceta2020 este un critic pentru agricultorii din Dobrogea, din cauza secetei, care a compromis aproape in totalitate culturile de toamna. Agricultorii spera, insa, sa aiba ceva mai mult noroc la floarea soarelui si porumb, mai ales ca au avut parte si de ploaie recent. La ferma familiei Iacobovici din Gradina, judetul Constanta, seceta a distrus circa 1.200 ha de grau si orz in proportie de pana la 90%, dupa cum ne-a declarat Sonia Iacobovici, juristul societatii. Iar daca anul trecut graul si orzul au fost de o calitate exceptionala, acum nici vorba de asa ceva.

„Din nefericire, 2020 este un an critic in zona Dobrogea. Suntem afectati de seceta pe culturile de toamna si speram sa ploua ca macar culturile de primavara sa se faca, pentru ca am investit o gramada de bani, am cumparat si complexe si azotat.. Culturile de toamna sunt compromise in proportie de 90%, am avut semanate 1.200 ha de grau si orz si 50 ha – lot semincer cu soiul Glossa”, a declarat pentru AgroStandard Sonia Iacobovici.

Citeste si Ce face “cel mai mare si mai puternic tractor din lume” la o ferma din Ialomita

Si oricat ar incerca sa-si pastreze optimismul, Sonia Iacobovici este constienta ca pagubele vor fi greu de recuperat. Mai ales in conditiile in care in Romania seceta este un cuvant tabu pentru asiguratori. Ori clar, ar cam trebui schimbat ceva! Dupa cum se stie, Constanta este judetul cu cele mai mari suprafete compromise de seceta, la acest moment, nu mai putin de circa 500.000 ha fiind compromise.

Citeste si “Top 600+Cele mai mari exploatatii agricole din Romania“

„Ar trebui sa se impuna pe zone ce fel de tipuri de asigurari sa se vanda fermierilor…Acum se fac asigurari pentru ploi torentiale, de exemplu, in conditiile in care in Romania n-am mai vazut de mult asa ceva, cel putin in Tulcea, Constanta, sau Ialomita…Noi suntem agricultori si am mai avut si ani in care ne-a inghetat toata rapita sau n-am putut recolta mazarea din cauza ploilor …Sunt convinsa ca o sa se echilibreze cumva deficitul acesta”, a afirmat Iacobovici.

Cat despre vreme, este tare greu sa prevezi ce va urma de pe o zi pe alta, darmite pana in toamna.

„Dupa ce nu mai plouase din noiembrie 2019, saptamana trecuta au fost doua reprize de ploaie, cate 12 si 20 de litri pe metru patrat… A batut, insa, un vant cu vreo 100 km la ora trei zile la rand…Macar a fost bine pentru lucerna, speram sa putem lua cel putin o coasa”, incearca sa se incurajeze Sonia Iacobovici.

Si cine stie, poate vor mai veni si alte ploi, iar floarea soarelui si porumbul vor da productii bune, cat sa echilize pierderile de la culturile de toamna!

Familia Iacobovici administreaza circa 1.800 ha de teren agricol in judetul Constanta. Sonia se ocupa de partea vegetala alaturi de tatal sau, fiind si juristul familiei, in timp ce fratele, Alexandru, care este inginer agronom de profesie, detine una dintre cele mai mari exploatatii de ovine din judetul Constanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *