Cipurile electronice integrate ambalajele alimentare, polietilena cameleon si bioplasticurile inteligente vor fi disponibile la nivel comercial în maximum cinci ani, sustin specialistii din domeniu. De ce este nevoie de ambalaje inteligente în industria alimentara si agricultura? În primul rand pentru a reduce risipa. Apoi, pentru a comunica, pentru a transmite consumatorilor sau comerciantilor anumite informatii referitoare la prospetimea alimentelor, a gradului de infestare cu bacterii, pentru stabilirea precisa a originii si pastrarii conditiilor de transport etc., sustin expertii în packaging si alimentatie.
„Ambalajele inteligente ne pot indica cu precizie nivelul bacteriologic sau prezenta unor gaze asociate cu deteriorea alimentelor (oxigen, dioxid de carbon, etilena si altele). Diferenta fata de ambalajele clasice este mai mult decat clara. Sunt deja companii care au pus la punct si utilizeaza deja etichete cu cipuri electronice capabile sa masoare temperatura si sa detecteze cu precizie orara daca au aparut disfunctionalitati pe lantul frigorific. Informatia care vizeaza calitatea alimentului este transmisa fie prin schimbarea culorii unei etichete, fie prin intermediul uni scaner”, a declarat profesorul de chimie, de la Universitatea Politehnica din Montreal (si cercetator la CRSNG-Prolamina, laborator industrial specializat în securitatea ambalajelor inteligente) Abdellah Ajji, citat de portalul Lapresse.ca.
Principala problema, care înca întarzie o utilizare curenta a acestor ambalaje inteligente, o constituie pretul ridicat. Cu toate acestea, cercetatorii estimeaza ca în aproximativ cinci ani costurile de fabricatie se vor reduce si noi tehnologii impresionante vor fi dezvoltate, ceea ce va determina folosirea intensiva a ambalajelor inteligente în toate domeniile, pentru cele mai diverse produse.
Sursa: FoodBiz