Dupa ovine, Romania se pregateste sa deschida exportul de cereale si legume pe relatia cu Algeria, anunta Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
Reprezentanti ai Algeriei si Romaniei au discutat, la Constanta, despre continuarea exportului de ovine romanesti si inceperea exportului de cereale, cu accent pe porumb, dar si despre un eventual export de legume, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a ANSVSA.
„In perioada 19 – 22 ianuarie, are loc o vizita de lucru in judetele Constanta si Tulcea, in cadrul careia reprezentanti ai Republicii Algeriene Democratice si Populare si ai Romaniei au discutat consolidarea unui parteneriat strategic in sectorul agroalimentar. Principalul obiectiv: continuarea exportului de ovine romanesti catre Algeria si inceperea exportului de cereale (cu accent pe porumb), cu deschidere si catre exportul de legume. Intalnirile au fost coordonate de presedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, impreuna cu specialisti ai Autoritati si cu deputatul de Botosani Eduard Mititelu”, a comunicat ANSVSA.
Discutiile au evidentiat succesul exporturilor de ovine romanesti, precum si necesitatea unui calendar predictibil de achizitii, pentru a evita livrarile sporadice si pentru a asigura continuitatea fluxului comercial.
Totodata, partea algeriana si-a exprimat intentia sa importe in continuare un numar semnificativ de ovine destinate sacrificarilor prilejuite de sarbatoarea Aid el-Adha.
Delegatia din Algeria a avut programate si o serie de vizite in teren la Constanta si Tulcea la ferme de ovine si centre de colectare, pentru evaluarea bunastarii animalelor si a masurilor de biosecuritate; un abator, pentru observarea fluxurilor si a standardelor aplicate; un operator de cereale, in perspectiva demararii exporturilor (in special porumb); Portul Constanta, ca punct-cheie pentru logistica si export.
