32.000 beneficiari solicita Ajutorul pentru comercializarea lanii

32.000 beneficiari solicita Ajutorul pentru comercializarea lanii

 

oaiaIn 30 august 2017 s-a incheiat perioada de inscriere pentru obţinerea ”Ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a crescatorilor de ovine pentru comercializarea lanii”. Perioada de inscriere a debutat in 17 iulie 2017, o data cu publicarea in Monitorul Oficial a HG nr. 500/2017. Prin acest ajutor de minimis se reglementeaza acordarea unui sprijin de 1 leu/kg lana comercializata catre un centru de colectare sau o unitate de procesare a lanii. Din datele operative provizorii trimise de catre Direcţiile Agricole Judeţene, pana la aceasta data s-au inscris in Program aproximativ 32.000 de beneficiari pentru o cantitate totala de lana de 22,2 mii tone.

In perioada urmatoare, reprezentantii Directiilor pentru Agricultura Judetene, impreuna cu reprezentatii Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie “Prof. dr. G. K. Constantinescu” vor verifica existenta exploatatiilor pentru crescatorii de ovine inscrisi in Program.
Ulterior, dupa controlul administrativ, se vor depune la Directiile pentru Agricultura documentele justificative de plata, pana la data 1 iulie 2018. Documentele justificative de plata sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care sa rezulte cantitatea de lana comercializata.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Schema de ajutor de minimis are o finantare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate cu aceasta destinatie Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale prevazute pe anul 2018.

Citeste si Proiect pilot de valorificare a laptelui de oaie, in satul Ardan (Bistrita-Nasaud)

Valoarea totala a ajutoarelor de minimis care se acorda unui beneficiar nu poate depasi suma de 15.000 de euro pe durata a trei exercitii financiare, in cursul exercitiului financiar actual (2018) si in cele doua exercitii financiare precedente (2016, 2017).
Derularea sprijinului se face prin directiile pentru agricultura judetene sau a municipiului Bucuresti.

Sumele reprezentand ajutoare de minimis se platesc intr-o singura transa anuala. Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producator, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, persoanele juridice si orice forme asociative cu personalitate juridica.

De asemenea, beneficiarii trebuie sa detina o exploataţie de ovine inregistrata in Registrul National al Exploatatiilor si sa faca dovada comercializarii cantitatii de lana pentru care solicita acordarea sprijinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *