Un proiect de lege depus recent in Parlament propune inlocuirea caselor de marcat fiscale fizice cu asa-numite „case de marcat virtuale”, iar de aici s-a iscat o intreaga dezbatere privind digitalizarea fiscala si combaterea evaziunii.
Noua solutie ar reprezenta un pas inainte spre modernizarea administratiei fiscale, eficientizarea controalelor, facilitarea conformarii voluntare si reducerea evaziunii, sustin initiatorii actului normativ. In teorie, firmele ar urma sa beneficieze de mai multa flexibilitate, costuri mai mici si o integrare mai buna cu aplicatiile comerciale moderne.
Industria de case de marcat fizice reactioneaza
In practica insa, potrivit Asociatiei Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF), aceste presupuse avantaje ignora realitatea tehnica si juridica a sistemului fiscal romanesc, care este deja digitalizat si aliniat la standardele europene.
ADAMEF sustine digitalizarea si investeste constant in solutii moderne, portabile si interoperabile. Mesajul industriei este insa clar: fiscalitatea are nevoie de securitate, predictibilitate si control institutional, nu de experimente legislative care pot genera haos fiscal si pot afecta atat firmele, cat si bugetul de stat, arata Termene.ro.
Asociatia cere initiatorilor sa reevalueze proiectul de lege si sa consulte real mediul de afaceri, avertizand ca digitalizarea responsabila inseamna consolidarea a ceea ce functioneaza deja, nu deschiderea unor brese care pot favoriza evaziunea fiscala.
Avantaje promise
Conform expunerii de motive, proiectul de lege mizeaza pe ideea ca o „casa de marcat virtuala”, bazata exclusiv pe software, ar reduce birocratia si ar simplifica activitatea firmelor, in special pentru comerciantii mobili sau digitalizati. Initiatorii vorbesc despre o solutie „moderna”, care ar elimina dependenta de echipamente hardware si ar permite o fiscalizare mai rapida si mai usor de adaptat noilor tehnologii.
Pentru antreprenori, mesajul este atractiv: mai putine echipamente, costuri initiale mai mici si o integrare directa cu aplicatiile de vanzare si gestiune deja utilizate.
ADAMEF subliniaza ca Romania nu se confrunta cu un vid de reglementare. Casele de marcat sunt deja conectate la ANAF, e-Factura este activa inclusiv in relatia cu persoanele fizice, iar pentru comertul mobil exista solutii portabile conforme cu legislatia. Toate programele software de vanzare conectate la aparatele de marcat sunt deja inregistrate in Biblioteca Nationala de Programe, iar modificarile echipamentelor sunt auditate si certificate de autoritati.
Experienta altor state confirma riscurile unui sistem exclusiv software. In Republica Ceha, un model similar a fost abandonat in 2023, dupa ce costurile de operare si mentenanta au depasit beneficiile fiscale obtinute.
Posibile avantaje aparente
ADAMEF, organizatie care reuneste peste 80% din piata caselor de marcat din Romania si care colaboreaza cu autoritatile fiscale inca din 2015, atrage atentia ca bonul fiscal este deja digital. Din 2018, acesta este generat, stocat si transmis electronic catre ANAF, iar arhitectura fiscala romaneasca este deja armonizata cu cea europeana.
Mai mult, exista deja pe piata echipamente fiscale care nu mai tiparesc bonul pe hartie, ci il transmit clientului in format digital, prin SMS sau e-mail, o solutie legala si functionala. In paralel, multe case de marcat moderne transmit in timp real date despre tranzactii catre serverele comerciantilor, oferind firmelor acces instant la informatii financiare, fara a compromite securitatea fiscala.
Din aceasta perspectiva, problema nu este lipsa digitalizarii, ci riscul ca o functie fiscala esentiala – colectarea taxelor – sa fie mutata intr-o zona insuficient reglementata.
Costuri si riscuri
Promisiunea unei solutii „mai ieftine” ignora costurile reale pentru firme: actualizari frecvente de software, vulnerabilitati de securitate, lipsa standardizarii si dependenta de furnizori privati, arata ADAMEF.
In lipsa unei platforme hardware certificate, auditate si criptate, creste riscul pierderii datelor fiscale, al manipularii jurnalelor electronice sau al aparitiei unor versiuni de aplicatii care nu lasa urme fiscale clare.
In plus, aplicatiile comerciale existente nu sunt proiectate si nici verificate pentru a indeplini rol fiscal. Ele nu sunt certificate de autoritati si nu ofera garantii de trasabilitate, iar transferarea responsabilitatii fiscale catre astfel de solutii ar putea expune firmele la riscuri juridice majore.
