Chiar daca productia de struguri din acest an de la Crama Viisoara (judetul Constanta) este mai mica fata de cea din 2018, calitatea foarte buna ii multumeste pe oamenii de aici. Gheorghe Albu, un fermier cunoscut din judet care administreaza circa 6.000 ha de teren agricol si lucreaza 245 ha de vie, spune ca 2019 a fost un an atipic, pentru ca din cauza temperaturilor ridicate, strugurii s-au copt cam in aceeasi perioada, indiferent de soi. Spera sa reuseasca sa se incadreze in perioada optima de recoltat, mai ales ca acesta se face manual.
“Ne da batai de cap nu calitatea strugurilor, ci lipsa fortei de munca la cules. Calitatea strugurilor este exceptionala, pentru ca in zona nu a fost exces de umiditate care sa permita sa se instaleze boli la ciorchine, la frunza. Nu reprosam nimic calitatii si cantitatii strugurilor, acum toti ne mobilizam sa putem sa recoltam strugurii in perioada optima si sa-i si procesam. Vinurile din acest an vor fi mai bune decat cele de anul trecut”, ne-a declarat Gheorghe Albu la Ziua Porumbului.
La Viisoara, recoltatul se face manual si dureaza in jur de o luna.
2019 este un an greu pentru fermierii din Dobrogea, ale caror producții agricole au fost cu pana la 40% mai mici, fata de 2018. Din pacate, nici premisele pentru anul viitor nu se anunta prea bune, in conditiile in care din cauza secetei nu se pot efectua semanaturile de toamna. Dacă rapița este o cultura pierdută, agricultorii isi leagă acum sperantele mai degraba de grau si orz. Mai ramane sa si aiba parte de ceva ploi, altfel va fi tare greu…