Doar 3.400 de elevi ai liceelor agricole au participat in 2020-2022 la stagii de practica in companii private din agricultura, conform unui raport publicat de Centrul Roman de Politici Europene. La nivel national, sub 400 de firme au organizat astfel de stagii in ultimii 10 ani
Firmele care primesc elevi in practica sunt in majoritate din HoReCa sau industria alimentara si au cifre de afaceri de peste 5 mil. euro
Se estimeaza ca pe durata unui ciclu de invatamant de 4 ani sunt necesari circa 100 de parteneri de practica per specializare, deoarece fermele mici si mijlocii nu pot primi in practica mai mult de 1-2 elevi
Aproape o treime dintre firme considera ca nivelul de pregatire al elevilor din liceele agricole este „putin adecvat’ sau „deloc adecvat” nevoilor companiilor
Deficitul de personal din agricultura este grav in Transilvania, unde aproape 40% din firme isi iau angajati din judetele vecine
Doar 30% dintre potentialele firme partenere din agricultura se implica in stagii de pregatire practica
Doar circa 3.400 de elevi ai liceelor agricole au participat in perioada 2020-2022 la stagii de practica in cadrul unor parteneriate cu companii private, un numar mic raportat la un total de circa 16.000 de elevi cat are, in medie, o promotie anuala la nivelul intregului invatamant preuniversitar cu profil agricol si conex din Romania.
La nivel national, sub 400 de firme au organizat stagii de practica agricola in ultimii 10 ani, potrivit raportului „Organizarea stagiilor de pregatire practica la operatorii economici in invatamantul agricol din Romania”, realizat de compania Kynetec, lider mondial in cercetare de piata agricola si veterinara, la comanda Centrului Roman de Politici Europene.
Studiul a fost realizat pe baza unui sondaj la care au raspuns 52 dintre cele 57 de licee si colegii cu profil preponderent agricol care functionau in Romania in 2022, precum si 305 companii.
Studiul a fost realizat in contextul in care in ultimii ani se discuta din ce in ce mai mult despre reforma invatamantului din Romania, inclusiv a celui profesional si tehnologic cu profil agricol.
„In cea mai recenta varianta disponibila pentru consultare, proiectul noii legi a invatamantului preuniversitar prevede ca invatamantul profesional si tehnologic se va desfasura, incepand din anul scolar 2026-2027, exclusiv in sistem dual (intr-o noua acceptiune a termenului). Studiul CRPE arata ca nivelul de plecare, in invatamantul agricol, este in ansamblu foarte jos, iar aceste scoli au nevoie de un ajutor masiv pentru a putea incheia parteneriate de practica. Ssustinem in continuare, alaturi de partenerii nostri de consortiu, alinierea tranzitiei la invatamantul dual pentru toate liceele tehnologice la nivel national, incepand din 2030, nu 2026”, sustine Alexandra Popa, Director Executiv CRPE.
Ea spune ca CRPE sustine modificarile foarte recente, precum introducerea posibilitatii ca liceele tehnologice sa poata ingloba multiple filiere, ca si atribuirea, catre Ministerul Agriculturii, a capacitatii de a finanta specializari noi sau programe de perfectionare pentru profesori
Romania este statul cu cele mai multe ferme agricole din Uniunea Europeana, peste 3,1 milioane, conform datelor din Planul National Strategic al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Dintre acestea, circa 2,2 milioane sunt conduse de fermieri cu varsta de peste 55 ani, conform Eurostat.
Reinnoirea generationala ce se anunta in urmatorii ani, unul dintre cele 10 obiective-cheie ale noii Politici Agricole Comune, va fi una profund dezechilibrata, avand in vedere ca in prezent liceele agricole nu pregatesc decat circa 16.000 de absolventi anual.
Prea putine firme organizeaza stagii in practica pentru elevi
Conform raportului CRPE, in perioada 2020-2022 doar 45 dintre cele 57 de licee si colegii agricole din Romania au declarat ca au organizat activitati de practica in colaborare cu companii partenere, numarul acestora din urma fiind de circa 283. In total, 16.610 de elevi erau inscrisi la aceste licee in 2022, dintre acestia putin mai mult de jumatate (51%), respectiv 8.475 elevi, avand ca domeniu de specializare Agricultura.
Potrivit datelor furnizate de liceele cu profil agricol sau conex, numarul companiilor care au primit in practica elevi ai acestor institutii a fost de circa 367 in ultimii 10 ani.
Marea problema: fermele mici nu au capacitatea de a primi elevi in practica
Principalul obstacol cu care se confrunta liceele agricole care organizeaza stagii de practica este dimensiunea redusa a fermelor, acestea fiind prin urmare dispuse sa primeasca doar 1-2 copii in stagii de practica, ceea ce ingreuneaza organizarea claselor in parteneriat.
CRPE estimeaza ca pe durata unui ciclu complet de invatamant de patru ani sunt necesari circa 100 de parteneri de practica pentru fiecare specializare. Numarul mediu de elevi pe care companiile partenere ii preiau in practica este estimat, in cadrul raportului, la aproximativ 9 elevi.
Lipsa de informare in randul companiilor, un mare obstacol pentru programele de practica
Ponderea companiilor care, din diferite motive, nu au niciun fel de contact cu liceele agricole este insa relativ mare. Din esantionul de companii inclus in studiul CRPE, 40% nu au avut niciodata contacte cu liceele agricole, in vreme ce 24% au declarat ca au fost contactate de catre licee pentru organizarea de stagii de practica cu elevi, iar 36% dintre firme au cautat ele insele, in mod activ, astfel de parteneriate.
„Pe hartie, sistemul care guverneaza organizarea acestei componente esentiale a invatamantului tehnologic cu profil agricol, adica stagiile obligatorii de practica, arata relativ bine”, spune Alexandra Popa. „Din teren, insa, lucrurile se vad altfel. Am constatat, de exemplu, ca o proportie mare dintre companii spun ca nu stiu cum functioneaza acest sistem al stagiilor de practica. De cealalta parte, companiile care organizeaza in mod regulat astfel de stagii (si trebuie sa remarcam ca multe o fac in mod constant de mai mult de cinci ani de zile) afirma ca informarea potentialilor parteneri din mediul privat cu privire la practica de specialitate este esentiala. In acest sens, trebuie remarcata cvasi-absenta facilitarii din partea unor institutii ale statului, practica functionand doar prin initiativa managementului liceelor, a companiilor si/sau a elevilor si parintilor. Administratia locala si centrala este practic inexistenta din acest punct de vedere, fapt remarcat de majoritatea celor implicati la nivel institutional. Iar aici nu vorbim de investitii masive, ci de asigurarea functionarii unui cadru institutional de colaborare intre institutiile de invatamant si firmele din domeniul agricol. Practic, liceele sunt lasate sa se descurce cum stiu si cum pot.”
Marile firme sunt cele mai active si mai interesate de stagiile de practica
Profilul companiilor care organizeaza stagii de practica pentru elevi este puternic dezechilibrat. Astfel, 91% din companiile care activeaza in domeniul agricol si au o cifra anuala de afaceri de peste 5 milioane de euro cauta in mod activ parteneriate prin care sa aduca elevi in stagii de practica in cadrul companiei, iar 88% au organizat deja astfel de stagii.
„Una dintre marile surprize pe care le aduce studiul nostru este faptul ca nu companiile din domeniul agriculturii vegetale sunt cele mai interesate de stagiile de practica pentru elevi, ci acelea din HoReCa si industria alimentara”, maispune Alexandra Popa. „Sub o treime (29%) din firmele din sectorul agricol vegetal au primit cel putin o data un elev in practica, fata de 84% din firmele din industria alimentara si HoReCa. Chiar si interesul pentru astfel de stagii este mult inferior in cazul firmelor cu activitate in agricultura vegetala – doar 21% cauta in mod activ elevi pentru practica, fata de 54% in HoReCa si industria alimentara.”
Ce vor companiile de la elevi: sa isi arate interesul
Principalul factor de care depinde numarul de elevi luati in stagiile de pregatire practica este, potrivit companiilor incluse in studiu, interesul elevilor fata de aceasta oportunitate, mentionat de 69% dintre firmele respondente. Contrar asteptarilor, necesarul de forta de munca cu care se confrunta compania in perioada respectiva este doar al doilea motiv ca importanta, la mare distanta, fiind mentionat de 32% dintre firme.
Deficitul de personal din agricultura, grav in Transilvania
58% dintre companiile respondente au afirmat ca au nevoie de personal calificat, iar 42% de forta de munca necalificata. Pentru mai bine de jumatate (54%) dintre firmele din agricultura, a gasi personal calificat este dificil sau foarte dificil, si doar pentru 30% este putin sau deloc dificil. Prin comparatie, 48% dintre firme considera ca a gasi personal necalificat este deloc sau putin dificil. Dificultati mai mari sunt mentionate de catre companiile din Transilvania, cu o cifra de afaceri de peste 5 mil. euro, dar si de cele din industria alimentara, HoReCa sau cele din segmentul zootehnic ori medicina veterinara.
In Transilvania, deficitul de forta de munca este cel mai pronuntat. Daca la nivel national 17% din companiile din agricultura afirma ca au probleme cu ocuparea posturilor, 37% dintre cele din centrul tarii sunt silite sa isi aduca angajati din judetele invecinate, iar aproape o cincime (17%) apeleaza la angajati din alte judete, fata de o medie la nivel national de 3%.
Din interviurile cu operatorii economici reiese ca acestia se confrunta in special cu lipsa de personal calificat. Calificarea angajatilor se face de regula la locul de munca, foarte putine persoane fiind deja calificate in momentul angajarii. In companiile din agricultura, media de varsta a angajatilor este de circa 50 de ani, acestia fiind de asemenea calificati la locul de munca. Firmele respondente au declarat ca intampina dificultati in a-i invata pe acesti angajati sa utilizeze utilaje noi si performante, operate si coordonate prin intermediul computerelor sau al altor device-uri IT.
Deficit de resurse pentru stagiile de practica
Exista o lipsa relativ mare de resurse in ceea ce priveste organizarea practicii la operatorii economici. Astfel, conform datelor studiului elevii nu sunt platiti pentru munca prestata (73% dintre respondenti), nimeni nu deconteaza sau ofera cazare pentru elevi (50%), transportul pentru profesori nu se deconteaza (48%) si nimeni nu incheie polite de asigurare impotriva accidentelor in beneficiul elevilor (77% – desi majoritatea partenerilor de practica, respectiv 69%, isi asigura in general echipamentele).
Doar 60% din scoli detin o baza de date cuprinzand liste de firme, asociatii etc. care s-ar putea implica in organizarea stagiilor de pregatire practica. De asemenea, exista un nivel relativ scazut al interactiunii liceelor cu asociatiile de fermieri (40%) si cu alte institutii precum primariile etc. (27%).
Astfel, reprezentantii liceelor cuprinse in studiu au declarat, in majoritatea cazurilor (67%), ca practica se face in parteneriate sugerate de elevi sau parinti. In 65% din cazuri, discutiile sunt initiate de operatorii economici si doar in 48% din situatii parteneriatele de practica se stabilesc in urma unor intalniri cu Directia pentru Agricultura Judeteana.
Din cealalta perspectiva, a companiilor partenere, doar 5% dintre acestea au declarat ca Directiile pentru Agricultura Judetene le-au contactat cu privire la organizarea stagiilor de practica, in timp ce 46% au declarat ca au fost contactate direct de catre licee.
Pareri despre calitatea acestor parteneriate de practica
Aproape o treime dintre firme (29%) considera ca nivelul de pregatire al elevilor din liceele agricole si conexe este adecvat putin sau deloc nevoilor companiilor. De altfel, mai putin de jumatate (48%) s-au declarat total sau partial de acord cu afirmatia ca pregatirea elevilor este adecvata.
Aproape jumatate dintre firmele respondente (49%) afirma ca majoritatea elevilor reusesc, in urma stagiilor de pregatire practica, sa isi formeze deprinderi necesare practicarii meseriilor pentru care se pregatesc. Insa si aici exista o pondere semnificativa de respondenti care isi declara dezacordul total sau partial, respectiv unu din cinci (20%).
Potential urias: doar 30% dintre posibilii parteneri din agricultura se implica in stagii de pregatire
Cel mai des mentionate calificari dorite de catre firmele cuprinse in studiu sunt cele de mecanic agricol (41%), tehnician in industria alimentara (28%), tehnician agronom (24%), angajat in comert (7%), tehnician in agroturism (6%), calificari in domeniul economic (3%) si de tehnician veterinar (2%).
Studiul mai scoate in evidenta deficitul parteneriatelor de practica cu agentii economici din sectorul agricol, doar 30% dintre potentialii parteneri ai acestui sector implicandu-se in astfel de stagii. In acest context, cresterea ponderii elevilor inscrisi in invatamantul profesional si tehnologic cu specializarea agricultura, de la 47% in generatia 2018-2022 la 57% in generatia 2021-2025 pune o presiune suplimentara asupra pregatirii activitatilor de practica, avand in vedere proportia mica de parteneri disponibili in acest domeniu.
Interesul pentru organizarea stagiilor de practica e unul ridicat, 4 din 5 operatori economici (81%) declarandu-si interesul de a le gazdui. Pe de alta parte, 68% din companiile neinteresate sunt din sectorul agricol, motivandu-si refuzul in special prin nivelul redus de pregatire al elevilor, lipsa personalului propriu disponibil sau calificat pentru supervizarea elevilor in timpul stagiului si, de asemenea, dorinta de a evita riscurile.
Din perspectiva elevilor exista un interes ridicat pentru stagiile de practica derulate cu agentii economici, deoarece au acces la utilaje si masini performante, la tehnici de lucru moderne, putand experimenta conditii de munca mai apropiate de cele ale unui loc de munca real.
Despre studiu
Scopul cercetarii a fost de a construi o baza de referinta pentru elaborarea politicilor educationale pentru invatamantul preuniversitar agricol din Romania, in ceea ce priveste formarea practica a elevilor in cadrul colaborarilor cu parteneri externi din sectorul privat.
Studiul a fost realizat pe baza unui sondaj la care au raspuns 52 de institutii de invatamant preuniversitar cu profil agricol si conex, precum si 305 companii.
Datele au fost culese prin metode cantitative (un chestionar la care au raspuns 52 de licee, respectiv un sondaj realizat in randul a 305 de companii – operatori economici care au primit elevi in practica, dar si potentiali parteneri). De asemenea, au fost colectate date calitative, prin interviuri semi-structurate cu directori si coordonatori de practica din sase licee, studii de caz pe licee, focus grupuri cu elevi si parinti, precum si interviuri de profunzime cu agenti economici.
Despre invatamantul agricol din Romania
In 2022, in Romania functionau 57 de licee si colegii agricole, aflate in 40 de judete, inclusiv Capitala, exceptiile fiind judetele Giurgiu si Satu-Mare, care nu au nicio astfel de scoala. Un numar de 39 din aceste licee (70% din total) sunt situate in orase, in timp ce 17 se afla in mediul rural.
In total, in 2022 au fost inscrisi in aceste licee 16.610 elevi, din care ceva mai mult de jumatate (51%), adica 8.475 de elevi, au ca domeniu de baza Agricultura.
Proiectul „Crestem prin Educatie Agricola” este implementat in parteneriat cu Fundatia Civitas pentru Societatea Civila, Fundatia World Vision Romania, Junior Achievement Romania si este finantat de Romanian-American Foundation. Informatiile cuprinse in aceasta publicatie nu reflecta pozitia oficiala a Romanian-American Foundation.
Despre Centrul Roman de Politici Europene (CRPE)
Centrul Roman de Politici Europene (CRPE) este unul dintre principalele think-tank-uri romanesti specializate in afaceri europene. Din 2009, Centrul realizeaza cercetari in domeniul politicilor publice europene si nationale, implementeaza campanii de advocacy, dezbateri publice, programe de formare si campanii de implicare civica a cetatenilor in domenii precum democratie si buna guvernare, agricultura si dezvoltare rurala, educatie, implicarea tinerilor, relatiile externe – in special Republica Moldova si Parteneriatul Estic, precum si cetatenia activa. Ce afaceri invart producatori de ulei vegetal, suspectati de Concurenta de